Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
UE vrea să schimbe etichetarea produselor alimentare

UE vrea să schimbe etichetarea produselor alimentare(961)

        Ţara de origine a ingredientelor care intră în compoziţia alimentelor de bază, precum laptele, produsele lactate, inclusiv a cărnii procesate, ar putea fi menţionată în viitor în mod obligatoriu pe etichete. La cererea consumatorilor din UE, parlamentarii europeni votează un proiect de rezoluţie pe această temă. În urma mai multor studii şi analize în care s-au scos în evidenţă atât dorinţa consumatorilor, cât şi eventualele costuri care ar decurge din etichetare, parlamentarii au ajuns la concluzia că astfel de măsuri s-ar putea lua în cazul laptelui de consum, a produselor lactate ușor prelucrate (cum ar fi brânza și smântâna), precum și pentru produsele din carne ușor prelucrate (cum ar fi șunca și cârnații). Aceasta întrucât pentru aceste categorii costurile de etichetare cresc nesemnificativ. Din 2011, atunci când a intrat în vigoare un regulament UE privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (1169-2011), Comisia a trebuit să prezinte Parlamentului European și Consiliului o serie de rapoarte referitoare la posibilitatea extinderii obligației de indicare a originii pe etichete la următoarele categorii de alimente: alte tipuri de carne decât carnea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre; lapte; laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate; produsele alimentare neprelucrate; produsele dintr-un singur ingredient şi ingrediente care reprezintă mai mult de 50% dintr-un produs alimentar. În prezent, conform ECONOMICA.net, există norme obligatorii privind indicarea originii pe etichetă pentru mai multe sectoare, de exemplu pentru miere, fructe și legume, pește (nu şi produse din pește precum pește preparat sau conservat), carne de vită și produse din carne de vită, ulei de măsline, vin, ouă şi carne de pasăre importată.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.