Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
Cu “ Titanicul”  pe Bistriţa

Cu “ Titanicul” pe Bistriţa(1911)

        La ora selecţiei naturale din PNL Constanţa pentru alegerile locale, domnul Chiru era convins că, în ciuda problemelor pe care le are la activ, domnia sa rămâne principalul candidat la şefia Primăriei Constanţa! Evident, din partea PNL. Pesemne că domnia sa se bazează, în primul rând, pe experienţa acumulată după înfrângerea înregistrată în urmă cu patru ani. De asemenea, şi-a însuşit cu brio, ca un elev tocilar, regulile de bază ale şutului în fund corelat cu pasul înainte. Mă refer la faptul că domnul Chiru a pierdut la locale, dar, în schimb, a câştigat la parlamentare! Ceea ce experienţă se cheamă, inclusiv în discursurile liberalilor constănţeni. În cele din urmă, fişa sa de cadre nu a impresionat pe nimeni, pe scaunul candidatului fiind aşezat, cu multă grijă, ca să nu se spargă, amiralul Chiţac. Dar, fiind şi foarte încăpăţânat, Chiru nu s-a dat bătut şi, ca să poată figura pe tabloul celor care vor să-i ia locul lui Mazăre, a acceptat să fie inclus în schimbul de prizonieri din PNL. Prizonierul reprezintă orice membru de partid cu rază scurtă de acţiune pe banda de transmisie mucles şi cu drepturi limitate. Revin la Chiru, fără a mă simţi dator să-i plâng de milă. În definitiv, inconsecvenţa conducerii partidului a făcut din domnia sa o victimă politică, un dizident al zilelor noastre. Pe cine nu sancţionezi la timp, nu te lasă să trăieşti! Oricum, George Dragomir, căruia prietenii îi spun Georgel, ceea ce sună a dojană, şi-a pierdut busola de şef de partid prin iarbă...Acum, PNL arată ca o plută, cu două capre râioase în derivă, scăpată de sub control. Asta este povestea “ Titanicului” autohton, cu un singur supravieţuitor. Cu “ Titanicul” liberal pe Bistriţa. Deşi, la un moment dat, toată lumea credea că a fost înghiţit de valuri, Chiru a reuşit să ajungă la mal, transformându-l pe Georgel într-un soi de geamandură. Noul său nucleu politic se cheamă ALDE, unde a ajuns cu binecuvântarea lui Banias, abia scăpat din strânsoarea unui proces foarte greu! La rândul său, domnul Banias ar fi şi dumnealui interesat, spun sursele noastre, de o schimbare a identităţii sale politice. Poate chiar în PNL, în postura fiului risipitor, care se întoarce la originile sale politice. Culmea ironiei, trebuie să treacă puntea alături de Chiru, exact cel care l-a schimbat din funcţia de preşedinte al PD Constanţa! Că aşa-i în politică! În PNL Constanţa, punctul de atracţie îl reprezintă plimbările cu “ Titanicul” pe Bistriţa, condus, chipurile de Chiţac! Aiurea. Adevăratul amiral este Gabriel Comănescu. Se întâmplă un fenomen curios. De câte ori trece Comănescu pe lângă Chiţac, acesta din urmă exclamă:: "Şefu, fără castane!” 

Articole similare

Comentarii

Constantin
14-04-2016
Niciodata nu comentez despre persoane pe care nu le cunosc.Despre Chiru si Banias as putea spune multe.Insa pentru amandoi e suficient un cuvant: nulitati.
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.