Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
BOUL ŞI LEGEA DEFĂIMĂRII

BOUL ŞI LEGEA DEFĂIMĂRII(2513)

        Boul a primit, cu un entuziasm de nedescris, manifestat prin diverse forme de tropăituri, imitaţie nereuşită a pasului de defilare, legea defăimării. Reacţia maximă a bovinei include numeroase alte elemente de culoare, rânjete cu adresă, inclusiv jocul de scenă, cu mugetul de rigoare aferent, fiţe de dansator fără pereche, floare la ureche. A strigat mugind “ Libertate”şi s-a dat repede pe spate.Să mai îndrăznească vreunul să se mai ia de viaţa boului fragil! De aici, răzbat noi comentarii existenţiale, sub genericul “Da’cu boul ce-aţi avut?”  Într-o conjunctură nefericită, boul a fost confundat cu un cunoscut mistreţ, punându-i-se în cârcă declaraţii, gesturi şi fapte pe care nu le-a comis! Ancheta s-a derulat într-o notă generală de plictiseală, cunoscut fiind faptul că mistreţul obişnuia frecvent să adoarmă la volan, atenţie!, exact în momentul în care pătrundea într-un sens giratoriu! La început, îl lua somnul după două ture. După aceea, în timp, sforăia imediat, în funcţie de direcţia de mers. Scotea busola pe geamul maşinii, ca să fie orientat, după care se culca pe volan, ignorând reclamele pentru saltele.… Din păcate, nici această chestiune nu a fost elucidată, mistreţul fiind promovat în fruntea unui Consiliu Judeţean. La noi, este o practică obişnuită ca, atunci când un individ calcă în străchini de porţelan, întreaga vină să fie transferată, moral, social şi material, în contul boului. De cele mai multe ori, comparaţiile care se fac cu diverşi politicieni, în special guvernanţi, sunt în defavoarea boului. Indiferent de subiect, el pică de fraier, starea sa naturală… Practic, boul a devenit, fără voia lui, depozitarul oficial al tuturor inepţiilor emanate de cei care fac parte din gruparea intelectuală “ Gâgă”. El intereacţionează cu diverse alte animale. Ai făcut-o de oaie ? Boule! A dat unul cu oiştea-n gard? Categoric, este opera unui mare bou! Toate stângăciile şi prostiile unor neaveniţi au fost transferate în conturile de imagine ale boului! Boul, ca orice bou, tace şi trage de unul singur la jug. Vorba aia, unii fac şi alţii trag! În ciuda prestaţiei lor lamentabile, pe alocuri, chiar dezastruoasă, se întâmplă ca un bou să fie promovat într-o funcţie de conducere! Din întâmplare, cu consecinţele de rigoare. Dar şi intenţionat, ca să fie postul ocupat...Dacă încerci să le spui ceva, cu tentă de reproş, te pun imediat la punct.“Da, este un bou, dar e boul nostru!” Fiind boul lor, trebuia reabilitat, pentru că şi el i-a scos deseori din rahat! Era suficient ca domnii care călcau pe bec să se uite în ochii lui umezi, datorită unei conjunctivite căpătate în perioada când era viţel la poarta nouă. O vreme, în tentativa de a se reabilita, boul s-a erijat de capul lui în exponentul activ al interesului naţional. Ca simbolistică, boul a parcurs cu paşi mari diverse etape prelungite de tranziţie. Aiurea în tramvai. Practic, bate pasul pe loc şi astăzi! Cu consecinţele de rigoare. Boul este sentimental până la prostie. Crede în dragoste la prima vedere, fiind curtat pentru ochii lui umezi, dar şi pentru că e mână largă. Mă rog, ca orice bou Este un animal de casă, dovadă că intră încălţat înăuntru... Se îndrăgosteşte repede. Ca orice bou!. În perioada romantică a existenţei sale, boul a deschis perioada de pionierat, în materie de hoţie, la drumul mare. E vorba de furtul primului ou, ceea ce, astăzi, doar un bou mai practică pe scară largă! Boul speră ca. legea defăimării să intre cât mai repede în vigoare, pentru a fi reabilitat. Cu siguranţă, după trecerea prin noua scăldătoare, boul va deveni monument al naturii! Ca o curiozitate, primul monument al naturii cu ochii umezi din lume, replică la oul lui Columb.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.