Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Taxele de raft, tot mai scumpe!

Taxele de raft, tot mai scumpe!(1016)

        Legumele şi fructele româneşti se vând pe rafturile marilor lanţuri de magazine la preţuri mult mai mari decât cele cu care pleacă de la poarta fermei. Aceasta pentru că hipermarketurile percep, pe lângă adaosul comercial, şi o multitudine de taxe care ajung, în unele cazuri, la peste 30% din costul final al produsului, scrie economica.net. Discounturi on-invoice, servicii de reclamă, servicii logistică, reclamă în pliante, servicii de listare articol, de mercantizare, de marketing pentru campaniile speciale, bonusuri, taxa deschidere de magazin sau bonusuri pentru volume mari. Acestea sunt doar câteva dintre „taxele de raft” percepute de retaileri producătorilor de legume şi fructe din România. Sunt tarife care completează adaosul comercial obişnuit, ajungându-se astfel ca preţul plătit de consumatorul final să fie de până la patru ori mai mare decât preţul cu care producătorul îşi vinde marfa magazinului respectiv. Potrivit unui document remis ECONOMICA.NET de către Asociația Producătorilor de Legume și Fructe din România, anul trecut, cele mai mari taxe de raft calculate ca procent din costul total al produsului se regăseau la Billa, lanţul de supermarketuri operat în momentul de faţă de retailerul german Rewe şi care a fost vândut anul trecut către Carrefour. Potrivit documentului citat, retailerul percepe peste zece tipuri de taxe, atât în sumă fixă, cât şi calculate procentual, care împreună ajung la 33,9% din costul produsului. Spre exemplu, pentru listarea unui produs, Billa percepe o taxă de 75 de euro pe an, iar cei care vor să fie prezenţi în pliante trebuie să plătească până la 15.000 de euro pe an. Urmează Cora, lanţul de hipermarketuri al grupului belgian Louis Delhaize, care percepe producătorilor români de fructe şi legume taxe de până la 27,6% din costul total al produsului, mare parte dintre ele pentru includerea produselor în tichetul Cora. Retailerul francez Auchan are taxe de 25,2% din preţul produsului, Mega Image percepe 23,5%, iar Profi 20,75%, ca şi Carrefour. Cele mai mici taxe de raft, potrivit informaţiilor furnizate de producători se regăsesc la Cash&Carry Selgros (15,85%) şi Metro (15,8%).

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.