Europa este prima regiune din lume din care a fost eradicată malaria(1060)
Regiunea europeană este prima din lume din care a fost eradicată malaria, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că de la 90.712 de îmbolnăviri în 1995 s-a ajuns la niciun caz în 2015, informează Reuters şi EFE. Ultimul caz a fost înregistrat în 2014, în Tadjkistan, în această regiune cu o populaţie totală de 900 de milioane de persoane, în care OMS include 53 de state, printre care şi Rusia şi fostele republici sovietice.
Această realizare a fost posibilă datorită unui puternice voinţe politice, a unei mai bune depistări şi monitorizări a îmbolnăvirilor, a controlului ţânţarilor (care răspândesc boala), a cooperării transfrontaliere şi a unei comunicări eficiente, dar atâta timp cât nu este eradicat la nivel global, paludismul poate reapărea în regiunea Europeană, fiind ''importat'' de oameni care călătoresc în zone cu malarie. Anul trecut, au fost înregistrate 214 milioane de cazuri de paludism în întreaga lume şi 438.000 de decese din această cauză, în special în Africa subsahariană.