Prețul gigacaloriei a crescut. Vezi cu cât și de ce(1894)
Constănțenii vor plăti mai mult pentru gigacalorie, după ce consilierii locali au aprobat, în ședința de ieri, o majorare de 5%. Radu Mazăre a explicat, după ședința de consiliul, cum s-a ajuns la această decizie.
”Celor de la CET, Autoritatea de Reglementare din București le-a aprobat o creștere a prețului de vreo 7-8 la sută. Noi am contestat către toți care puteam contesta, până la primul ministru, această creștere, însă nu am avut succes. Ca atare i-am dat în judecată, pe motiv că nu aveau motiv să crească prețul. Din păcate, ei au început să factureze către RADET această creștere de preț. Noi suntem în proces cu ei la Curtea de Apel București, să dea Dumnezeu să câștigăm, dar dacă nu câștigăm acești bani trebuie plătiți ca să nu intrăm și noi în incapacitate de plată ca Cipru sau... Și atunci am fost nevoiți să aprobăm o majorare și noi la rândul nostru de 5 la sută a prețului gigacaloriei. Asta înseamnă că populația, față de ce a plătit până acum, va plăti cu 5 la sută în plus și noi la rândul nostru, ajutoarele pe care le dăm a trebuit să reușim să închidem bugetul crescându-le cu 5 la sută, pentru că dacă nu am fi crescut cu și noi ajutoarele de la Primărie probabil populația ar fi plătit cu 10 la sută, cu 12 la sută, cu 14 la sută. În situația în care vom câștiga procesul și dacă va fi respinsă această creștere de preț celor de la CET care mi-au mâncat ficații de ani de zile, vom deduce banii pe care i-a plătit din facturile ulterioare în sensul în care vor plăti mai puțin cu banii pe care i-au dat și pe care am reușit în instanță să-i câștigăm”, a spus Mazăre. Acesta a precizat că, pentru că nu a fost facturat cu 5 la sută mai mult pe februarie, suma respectivă nu va fi calculată și introdusă în factură pe luna martie, ci într-un termen eșalonat într-un termen de 5 luni de zile.
”Stați să vedeți când o veni și beleaua asta”
Primarul Constanței a spus că dorește în continuare să preia CET-ul și că discuțiile sunt într-un stadiu avansat. ”Suntem pe final de tură în alergare de a prelua CET-ul la Primărie. Din momentul în care noi o să-l preluăm, o să vedem cum și în ce formă intrăm cu un partener, în așa fel încât să scadem gigacaloria”, a spus Mazăre. Acesta nu putut însă face previziuni sau promisiuni despre când vom plăti o factură mai mică la energia termică. Dimpotrivă, lucrurile au putea sta mai prost. ”Am citit pe știri că Uniunea Europeană cere să nu mai acordăm deloc ajutoare. Stați să vedeți când o veni beleaua asta. Acum vreo 4-5 zile am citit trăznaia asta de la europeni. Să nu facem sperietoare, dar am citit-o și eu știu că unde nu este foc, nu iese fum”, a conchis primarul.
Cum au reacționat consilierii PDL
Consilierii locali PDL au votat împotriva proiectului de majorare a preţului gigacaloriei la 358,54 lei/Gcal. „În momentul faţă, USL are puterea deplină şi îi poate ajuta pe constănţeni să plătească o gigacalorie mai ieftină. Nu suntem de acord ca populaţia să plătească şi mai mult decât o face deja pentru căldura pe care o primeşte iarna. Situaţia economică este oricum destul de sensibilă, iar autorităţile publice locale ar trebui să ajute oamenii să aibă o viaţă mai bună, nicidecum să o îngreuneze. Spunem asta în special din cauza faptului că în campania electorală pentru alegerile parlamentare, candidaţii Partidului Democrat Liberal au venit nu numai cu promisiuni, ci şi cu o soluţie concretă pentru ca cetăţenii Constanţei să beneficieze de scutiri la taxa gigacaloriei. Aşa cum constănţenii îşi amintesc, PDL a propus susţinerea unui proiect denumit «Bani pentru căldură», care viza instituirea unei taxe de solidaritate faţă de cetăţenii judeţului Constanţa de către companiile care desfăşoară activităţi de exploatare a resurselor naturale şi de generare a energiei electrice, nucleare şi eoliene în judeţ, dar şi în zona economică a Mării Negre”, a declarat consilierul local Iustin Fabian Roman, prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa.
La rândul său, Sorina Tuşa, consilier local PDL, spune că o soluţie ar fi redirecţionarea gazelor naturale pe care OMV Petrom le transformă în energie electrică şi le vinde extern, în combustibil pentru CET-uri. Astfel, energia termică distribuită către populaţie ar avea un preţ cel puţin decent. „Interesul nostru este ca oamenii să aibă un trai mai bun. Deja populaţia traversează o perioadă prelungită de criză economică, iar plata căldurii a devenit o povară. Nu este normal ca oamenii să plătească întreţinerea şi să rămână fără bani de mâncare sau să nu mai aibă cu ce să îşi trimită copiii la şcoală. Treaba noastră de aleşi locali este să ajutăm constănţenii, nu să ne punem prietenii pe funcţie”, a declarat Sorina Tuşa, consilier local PDL.