Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Potrivit unui proiect depus la Senat, ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar ar putea avea loc doar în anumite cazuri

Potrivit unui proiect depus la Senat, ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar ar putea avea loc doar în anumite cazuri(928)

Poliţia rutieră ar putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar doar în anumite cazuri, cum ar fi în zona de acţiune a indicatorului ''Staţionare interzisă'' însoţit de panoul adiţional "Ridicare autovehicule parcate neregulamentar", în intersecţii, în staţiile de transport public, dacă blochează desfăşurarea circulaţiei pe cel puţin o bandă, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat. Propunerea legislativă modifică OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a fost iniţiată de senatorul independent Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai.

Potrivit iniţiativei, poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar în anumite condiţii. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. Astfel, maşinile vor putea fi ridicate în cazurile în care vehiculul staţionat se află în zona de acţiune a indicatorului "Staţionarea interzisă" însoţit de panoul adiţional "Ridicare autovehicule parcate neregulamentar", blochează partea carosabilă de natură să împiedice desfăşurarea circulaţiei rutiere pentru cel puţin o bandă de circulaţie pe sens, vehiculul staţionează pe partea carosabilă în locurile în care se interzice depăşirea sau în intersecţii, inclusiv în intersecţiile de circulaţiei cu sens giratoriu.

Alte cazuri în care se vor putea ridica vehiculele sunt acelea în care acestea obstrucţionează sau blochează căile de acces la proprietatea publică sau privată adiacentă drumului public, împiedică sau blochează accesul la pistele pentru biciclete, staţionează în staţiile de transport public de persoane sau staţionează neregulamentar pe partea carosabilă în afara localităţilor, mai prevede iniţiativa legislativă. Iniţiatorul precizează, în expunerea de motive, că, în prezent, în OUG este "o formulare vagă şi mult prea generală", specificându-se doar că vor fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar, fără să se precizeze care sunt aceste cazuri. Proiectul a fost depus în 25 mai şi Senatul este prima Cameră sesizată.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.