Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Primarii cărora le încetează mandatul în urma unor condamnări ar putea suporta cheltuielile legate de anticipate

Primarii cărora le încetează mandatul în urma unor condamnări ar putea suporta cheltuielile legate de anticipate(1273)

 Primarii cărora le încetează mandatele din cauza unei condamnări vor fi obligaţi să suporte cheltuielile alegerilor anticipate, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

 În cazul în care condamnarea a survenit în urma unei proceduri judiciare aflate în curs la data depunerii candidaturii pentru această funcţie, atunci primarii vor suporta, alături de partidul sau alianţa care i-a propus, aceste cheltuieli sau singuri dacă au candidat independent. Primarii care au fost condamnaţi în urma unei proceduri judiciare declanşate după începerea mandatului vor fi obligaţi să suporte singuri costurile organizării alegerilor anticipate. Proiectul mai prevede că propunerile de candidaţi la funcţiile de primar vor trebui însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, declaraţiile de avere, de interese, declaraţiile pe propria răspundere privind calitatea de lucrător al securităţii sau de colaborator al acesteia şi declaraţiile pe propria răspundere cu privire la existenţa sau inexistenţa unei urmăriri penale împotriva candidatului sau situaţii de incompatibilitate ori conflict de interes constatate de ANI, semnate şi datate de candidaţi, precum şi de copiile actelor de identitate ale acestora. În situaţia în care candidatul la funcţia de primar face obiectul unor proceduri judiciare penale ori se găseşte în stare de incompatibilitate sau conflict de interese constatat de ANI, acesta va indica în declaraţia pe proprie răspundere infracţiunile pentru care este urmărit penal şi stadiul urmăririi penale sau judecăţii sau obiectul constatărilor ANI, precum şi angajamentul ca, în ipoteza în care finalizarea procedurii judiciare ar genera vacantarea funcţiei de primar obţinute în urma alegerilor, se va obliga să suporte singur, în situaţia unei candidaturi independente, sau în solidar cu partidul, alianţa politică sau electorală care îl propune, toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate, mai prevede proiectul. De asemenea, în situaţia în care din declaraţia unui candidat susţinut de un partid sau de o alianţă politică sau electorală rezultă că acesta face obiectul unei proceduri judiciare penale sau a fost declarat de ANI incompatibil sau în conflict de interese la data depunerii candidaturii sale la funcţia de primar, partidul său sau alianţa care l-a propus are obligaţia, sub sancţiunea respingerii înregistrării candidaturii, să prezinte o declaraţie semnată de conducătorul statutar al partidului politic sau al alianţei, prin care confirmă că au cunoştinţă de situaţia juridică a candidatului şi se obligă ca, în ipoteza în care finalizarea procedurii judiciare ar genera vacantarea funcţiei de primar, obţinută în urma alegerilor, să suporte solidar cu candidatul propus toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate. Achitarea costurilor generate de organizarea de alegeri anticipate se va face în temeiul unui ordin emis de prefect, în baza calculului întocmit de unitatea administrativ-teritorială, se mai arată în proiect.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.