Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Demonstraţie aviatică la Tuzla

Demonstraţie aviatică la Tuzla(1075)

Mâine, 1 iulie 2016, ora 11:00, are loc pe Aeroportul Internaţional TUZLA o demonstraţie cu UAV Hirrus (aeronava fara pilot). Aparatul este produs de firma AFT Design cu ocazia celei de-a 11-a ediţii a Conferinţei internaţionale despre tendințele recente în industria aerospațială, robotică, sisteme de fabricație, inginerie mecanică, bioinginerie, energie și inginerie energetică, ingineria materialelor. La proiectarea Hirrus au participat cadre didactice și studenţi de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială (http://www.aero.pub.ro) din Universitatea Politehnica București, tot în cadrul Conferinţei internaţionale OPTIROB 2016 (http://www.optirob.com/#!schedule). UAV-ul Hirrus – folosit pentru această demonstraţie are anvergura aripilor de 3,2 m, iar lungimea 1,1 m, viteza maximă 130 km / h, raza de acţiune de 15 km și anduranţa de 180 minute – cu sistem electric de propulsie. Operarea UAV va fi făcută de AFT Design. Demonstraţia cu Hirrus are loc cu doar o zi inainte de mitingul aviatic AEROMANIA – ajuns anul acesta la a zecea ediţie și cu câteva ore înaintea conferinţei PRIA – AVIATION – care se desfășoară în zonă, la Eforie Nord. La demonstraţia care va dura aproximativ o jumătate de oră sunt așteptaţi participanţii la conferinţa PRIA, cei de la conferinţa OPTIROB – printre care și invitaţi din Hong Kong, Japonia, Singapore, Franţa, Polonia, Spania, Slovacia, Kazahstan, Egipt, Iran, Oman, India, Bahrain și România și fanii AEROMANIA, deopotrivă. Conferinţa este organizată de Universitatea Politehnica București sub înaltul patronaj al Academiei Române de Studii Tehnice, al Asociaţiei Internaţionale de Informatică și Tehnologia Informaţiei – IACSIT Singapore, al Academiei Internaţionale de Tehnologie Informatică din SUA (IACT), al Institutului de Stiinţă și Inginerie SCIEI, SUA și al Asociaţiei Universitare Internaţionale pentru Stiinţă și Tehnologie Austria – România în cooperare cu Agenţia de Cercetare pentru Tehnologii și Echipamente Militare, Academia Forţelor Aeriene Henry Coandă, Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare in Mecatronică și Măsurători, Societatea Pro Optica, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Universitatea de Medicină și Farmacie, iar Regional Air Services – Aeroport Tuzla asigură locaţia și suportul logistic pentru demonstraţiile practice și cercetările participanţilor.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.