Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Termenul pentru plata subvenţiilor către fermieri, prelungit

Termenul pentru plata subvenţiilor către fermieri, prelungit(1038)

Termenul pentru plata subvențiilor europene către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie, în condițiile în care nu s-au putut efectua toate plățile până la termenul-limită inițial, 30 iunie, a declarat ministrul de resort, Achim Irimescu. El a amintit că, potrivit reglementărilor europene, începând cu 2020 nu se vor mai putea face plăți directe fără cadastru. „În prezent, din cele 15 milioane de hectare (de terenuri agricole — n.r.), doar 3 milioane de hectare în extravilan sunt cadastrate, deci situația este dezastruoasă”, a subliniat Irimescu. România a solicitat prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalități, în condițiile în care Comisia Europeană a anunțat în cursul lunii iunie că statele membre pot solicita o astfel de prelungire până la 15 octombrie 2016, fără penalizarea fermierilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii. În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvențiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalități. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăților experimentate de mai multe Agenții de Plăți din statele membre în cadrul primului an de plăți, din Noua Politică Agricolă Comună. Totodată, până la 29 iunie 2016, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a asigurat la plată ajutorul excepțional, cu caracter temporar, acordat fermierilor din sectorul laptelui și al produselor lactate, ajutor reglementat de HG nr. 160/16.03.2016, în sumă totală de 8.773.154 euro pentru un număr de 17.014 cereri, precum și ajutorul excepțional în sectorul de creștere porcine în sumă de 2.372.804 euro pentru un număr de 241 de cereri. Termenul-limită stabilit de regulamentele europene pentru plata subvențiilor era 30 iunie.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.