Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Munca la negru pe litoral, în vizorul ITM. Atenție, se poate face pușcărie!

Munca la negru pe litoral, în vizorul ITM. Atenție, se poate face pușcărie!(1265)

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa va desfăşura în perioada 1 iulie – 1 septembrie Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţi care desfăşoară activitate pe litoralul românesc al Mării Negre.

Activitatea de control va fi concentrată pe respectarea prevederilor legale cu privire la relaţiile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă. O atenţie deosebită va fi acordată legalităţii contractelor de muncă şi respectării timpului de muncă şi al celui de odihnă. Inspectorii de muncă din Inspecţia Muncii împreună cu cei antifraudă din cadrul ANAF vor efectua controale comune prin operaţiunea Cronos, gândită special pentru prevenirea şi combaterea muncii la negru şi a celei subdeclarate. Inspectoratul teritorial de muncă Constanţa va monitoriza activităţile specifice sezonului estival, inspectorii de muncă fiind pe teren zi şi noapte.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.