Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Se modifică  Statutul funcţionarilor publici ?

Se modifică Statutul funcţionarilor publici ?(1071)

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, adoptat de Parlament în 22 iunie, se arată într-un comunicat al Executivului remis AGERPRES. Conform sursei citate, Guvernul a cerut CCR exercitarea controlului de constituţionalitate asupra amendamentelor aduse acestei legi, adoptate în plenul Camerei Deputaţilor în calitate de cameră decizională, având mai multe obiecţii.

Referitor la aceste prevederi, Executivul consideră că, începând cu anul 2011, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prin legile de salarizare elaborate în baza prevederilor acestei legi. De asemenea, Guvernul consideră nejustificată necesitatea acordării unei astfel de majorări salariale pentru întreg personalul ANF., în condiţiile în care nu este definită activitatea specifică ce presupune acordarea unor drepturi salariale suplimentare. Executivul mai spune că în modificările adoptate de Parlament nu se indică sursa de finanţare şi, potrivit articolului 138, alineatul 5 din Constituţie, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Această fişă, se menţionează în comunicat, trebuie să conţină impactul asupra bugetului general consolidat, ţinând cont de: schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii patru ani, estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor, şi măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri, pentru a nu influenţa deficitul bugetar.

"Astfel, există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat prin Legea bugetului pentru anul 2016, lege adoptată de Parlamentul României. Mai mult decât atât, acest lucru ar crea premisele unui dezechilibru bugetar şi, posibil, depăşirea ţintei de deficit (2,95% din PIB, după metodologia ESA), cu consecinţa încălcării Tratatului de la Maastricht", se mai arată în comunicatul citat. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.