Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
SINGURA FATĂ SALVAMAR

SINGURA FATĂ SALVAMAR(1129)

În staţiunea Mamaia, meseria de salvamar tinde să devină una exclusiv a băieților, ținând cont că, de la an la an, tot mai puține reprezentante ale sexului frumos aleg să patruleze plajele pentru a salva vieți. Sezonul acesta, o singură fată se numără printre cei 90 de salvamari de pe plajele din Constanța și Mamaia. Meseria de salvamar este una grea, chiar dacă la prima vedere pare doar mare, soare şi un bronz frumos. Aceasta presupune mult antrenament, forţă şi disponibilitatea de a-ţi pune viaţa în pericol pentru a salva pe a altora. Băieții au fost dintotdeauna majoritari în acest domeniu, însă, în ultima vreme, numărul fetelor care aleg această meserie a scăzut semnificativ. Dacă în anul 2008 erau 10 fete care patrulau plaje din Mamaia, iar în 2013 – trei, în ultimii doi ani și în acest sezon sexul frumos a avut doar o câte o singură reprezentantă în nordul litoralului.

Anul acesta singura fată salvamar este Raluca Rădăslăvescu, o tânără în vârstă de 29 de ani din Drobeta Turnu Severin, fostă înotătoare de performanță. În ultimii ani, ea fost plecată în Austria, unde a practicat înotul, dar a revenit în țară recent. Șefii asociației din care fac parte salvamarii pun această tendință pe seama situației deplorabile a sportului românesc. De multe ori, fetele salvamar reuşeau să se impună mai bine în faţa tinerilor teribilişti care se aruncau în valuri şi îşi puneau viaţa în pericol. Chiar şi o mustrare din partea unei tinere era bine primită. Pentru a ajunge să lucrezi salvamar pe litoral trebuie să fi într-o formă fizică excelentă. De aceea, majoritatea celor care trec de testări sunt fie foşti sportivi de performanţă, fie încă practică intens sportul și nu prezintă ”colăcei” şi ”burtă”.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.