Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Ziua DELFINULUI, aniversată la CONSTANȚA

Ziua DELFINULUI, aniversată la CONSTANȚA(1221)

„Ziua Delfinului”, un eveniment de tradiţie al Organizaţiei Mare Nostrum va avea loc anul acesta, vineri, 5 august, la ora 9.30, în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa (Delfinariu). Evenimentul aduce mai aproape de oameni problemele cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră. „Cei mai mici dintre noi se pot implica în realizarea unui traseu tematic pe aleile Complexului, desenând delfini, dar şi alte vieţuitoare marine, precum şi scene din viaţa marină. Pentru voi am pregătit şi alte surprize, aşa că vă aşteptăm alături de noi pe 5 august, începând cu ora 9:30”, spun organizatorii. Organizatorii doresc ca publicul să se apropie mai mult de mare, să descopere viețuitoarele, speciile invazive, beneficiile mării și delfinii existenți în Marea Negră. Vizitatorii pot afla mai multe despre viețuitoarele din Marea Neagră prin intermediul jocurilor pregătite pentru aceștia, iar cei mici pot realiza desene pe asfalt prin intermediul cărora să prezinte Marea Neagra în viziunea lor.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.