Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Guvernul ajută activ românii răniți și afectați de cutremurul din Italia

Guvernul ajută activ românii răniți și afectați de cutremurul din Italia(1197)

Premierul Dacian Cioloș a convocat astăzi o ședință extraordinară de Guvern care are pe agendă și o analiză a măsurilor de sprijin pentru românii răniți și afectați de cutremurul devastator din Italia, precum și pentru familiile acestora. Șeful Executivului este în legătură permanentă cu Ministerul Afacerilor Externe și cu Misiunea diplomatică a României la Roma, care îi prezintă informări periodice despre situația din Italia.

“Vești triste primim în continuare din Italia, atât cu privire la conaționali ai noștri, cât și la cetățeni italieni. După teribilul seism, am aflat cu profund regret că 11 români și-au pierdut viața și mai mulți sunt răniți sau dați dispăruți. Sunt alături de familiile celor care au pierdut pe cineva drag și le transmit întreaga mea solidaritate și compasiune. Mă gândesc, de asemenea, la cei răniți și la cei care au de suferit din cauza puternicului cutremur. Le doresc sănătate și puterea să depășească această încercare. Îi asigur că guvernul le va fi alături pentru a-i ajuta să treacă peste această tragedie”, este mesajul premierului Dacian Cioloș.

În ședința de astăzi, la cererea șefului Executivului, ministerele Muncii și Externelor vor prezenta măsurile de sprijin pe care Guvernul le va putea acorda diferitelor categorii de cetățeni români, victime ale acestui cutremur și familiilor acestora.

Guvernul menţionează faptul că la solicitarea premierului, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, se află de ieri, 28 august 2016, în centrul Italiei, pentru evaluarea situației la fața locului, urmând să prezinte Guvernului o informare în acest sens.

De asemenea, începând de astăzi, 29 august 2016, vor fi repatriate corpurile neînsuflețite a cinci cetățeni români decedați în seismul produs la 24 august a.c.

Cele două transporturi funerare, ale căror costuri au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de Urgență aflat la dispoziția ministerului, vor pleca, în cursul zilei de azi către țară. Totodată, Guvernul are în vedere organizarea unor echipe de sprijin psihologic pentru familiile victimelor decedate.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.