Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Un summit post-Brexit, în Malta, la începutul lui 2017

Un summit post-Brexit, în Malta, la începutul lui 2017(1062)

Liderii Uniunii Europene (UE) se vor reuni în cadrul unui summit, fără Marea Britanie, în Malta, la începutul lui 2017, în cadrul reflecţiei lor privind viitorul Uniunii după plecarea britanicilor, a anunţat luni premierul maltez, Joseph Muscat, citat de AFP.

''Liderii din UE se vor întâlni în Malta, la începutul lui 2017, pentru a ameliora dinamica în favoarea unei noi idei privind Europa'' , a declarat Muscat pe Twitter, după o reuniune cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Întâlnirea în format de 27 de ţări membre survine după o primă reuniune a şefilor de stat şi de guvern ce va avea loc vinerea viitoare la Bratislava, în acelaşi spirit, şi înainte de un summit la Roma, la sfârşitul lui martie, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de semnarea Tratatului de la Roma (1957), actul fondator al UE. Un reprezentant al UE a afirmat pentru AFP că summit-ul din Malta va fi ''precum cel de la Bratislava'', ''parte integrantă a procesului de reflecţie''.

Întâlnirea de la Bratislava este prima dintr-o serie de reuniuni ce vizează relansarea Uniunii Europene după şocul referendumului din 23 iunie privind ieşirea Marii Britanii din UE, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu numeroase crize simultane.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.