ANT dezvoltă un concept de management la nivel naţional pentru nişa turismului de sănătate(979)
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Nedea, a declarat la Călimăneşti, că turismul de sănătate este noul concept care îmbunătăţeşte ideea de turism balnear.
“Autoritatea Naţională pentru Turism a abordat promovarea turismului de sănătate ca fiind viitorul turismului balneologic care a apus. Turismul de sănătate îmbrăcat cu wellness plus bazele de tratament curative sunt promovate de ANT.(…) ANT dezvoltă un concept de management la nivel naţional pentru nişa turismului de sănătate, acesta fiind vârful de lance în turismul balnear care în ultimii 25 de ani era în declin. Acest concept presupune trei paliere – primul fiind cel care ţine de investiţiile private autohtone, al doilea ţine de administraţia locală, cea care integrează investiţiile şi nu în ultimul rând repoziţionarea serviciilor. De exemplu, primele două paliere sunt începute bine de staţiunea Călimăneşti – Căciulata, urmând a îmbunătăţi calitatea serviciilor. În cazul Călimăneştiului, următorul pas ar fi poziţionarea staţiunii în întreaga regiune, având şi suportul celorlalte staţiuni”, a spus Nedea.
De altfel, în cadrul Bursei şi a Forumului de Turism Balnear de la Călimăneşti a fost abordat conceptul de “destinaţie completă”.
“Nu poţi azi să aduci un turist la un hotel elegant dintr-o zonă şi apoi să-l laşi să se descurce în timpul sejurului. Aici intervine o cooperare între societăţi, autorităţi, transportatori. Astfel, un turist poate alterna opţiunile, poate vizita podgorii, poate face turism monahal, poate face excursii, agrement, o paletă de oferte astfel încât sejurul său să fie unul complet”, a spus Mihai Handolescu. El a adăugat că până în prezent toate investiţiile în turismul balnear din România au fost realizate de oameni de afaceri din ţară.
Potrivit datelor furnizate de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România, în anul 2016 în România au fost prezenţi 1,25 milioane de turişti, în judeţul Vâlcea fiind până în prezent înregistraţi 120.000. Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România a organizat Bursa şi Forumul de Turism Balnear, la Călimăneşti-Căciulata, eveniment la care au participat 28 de societăţi comerciale din toate staţiunile balneare din România.