Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Se cere retragerea proiectului privind preţurile la medicamente

Se cere retragerea proiectului privind preţurile la medicamente(1095)

Asociaţiile de pacienţi, producătorii de medicamente, farmaciştii au cerut, într-o dezbatere publică, retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România.

Secretarul de stat în MS Ioana Ursu a declarat, la finalul dezbaterii, că va prelua solicitările şi le va prezenta la minister şi în Guvern.

“Voi prelua totul, mă duc înapoi la minister să discutăm inclusiv la nivel de Guvern. În momentul de faţă, eu trebuie să mă duc să vorbesc. (…) În condiţiile în care decizia guvernului anterior a fost că pun acest articol în aplicare şi pe ei ar trebui să îi întrebăm, pentru că şi ei au făcut nişte studii. (…) În momentul de faţă ar trebui ca între două rele să mergem pe cel mai mic”, a susţinut secretarul de stat. Potrivit acesteia, proiectul îşi propune să aducă predictibilitate, stabilitate pe piaţă, dar şi claritate.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.