Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Profesionalismul trebuie dublat de integritate

Profesionalismul trebuie dublat de integritate(1300)

 Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că va fi investigată situaţia privind arondarea candidaţilor pentru examenul de specialist către o comisie sau alta, subliniind că "în MS şi în instituţiile din subordine, ca şi în spitalele din România, profesionalismul trebuie să fie dublat de integritate".

"Arondarea candidaţilor pentru examenul de medic specialist către o comisie sau alta se face în ordine alfabetică, în funcţie de numele de familie al candidatului. Se pare însă că unii funcţionari din Ministerul Sănătăţii şi/ sau de la Centrul Naţional de Dezvoltare Profesională în Domeniul Sanitar mai greşesc câte o literă sau confundă numele de familie cu prenumele. Astfel de greşeli apar anul acesta în 11 comisii de examen, toate din centrul universitar Bucureşti. Atunci când această mică încurcătură schimbă persoanele care examinează viitorii medici specialişti, lucrurile nu mai ţin de domeniul unei simple erori birocratice. În Ministerul Sănătăţii şi în instituţiile din subordine, ca şi în spitalele din România, profesionalismul trebuie să fie dublat de integritate. Vom investiga situaţia. Între timp, îi încurajez pe candidaţi să îşi verifice cu atenţie numele trecut pe listă", a scris ministrul Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit site-ului MS, Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 19 octombrie — 19 noiembrie sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la data de 31 decembrie 2016, cu respectarea prevederilor ordonanţei 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.