Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
România are nevoie de o agenţie naţională pentru inovare

România are nevoie de o agenţie naţională pentru inovare(1084)

România are nevoie de o Agenţie Naţională pentru Inovare, menită să evalueze proiecte din domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării, în acest mod având posibilitatea să evoluăm la un capitol la care suntem, în prezent, pe ultimul loc în Uniunea Europeană, a declarat, în cadrul conferinţei „Green Industry Innovation”, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

„Avem contacte puternice cu Innovation Norway. Din păcate, România ocupă un loc la coada clasamentului european. Suntem pe ultimul loc la capitolul Cercetare, Dezvoltare şi Inovare. Avem, însă, şi veşti bune. Cercetarea, Dezvoltare şi Inovarea se află în focusul liderilor europeni, dar şi în atenţia noastră. Recent, la Bruxelles, s-a reiterat ideea unui efort concertat care să ducă la creşterea capacităţii de inovare, cercetare şi dezvoltare. În acest sens, Guvernul a pornit o campanie, prin acordarea de facilităţi pentru dezvoltarea de start-up-uri, dezvoltarea de clustere, dar şi reducerea birocratizării. Ne putem uita la regiune, la Cehia de exemplu, care lansat un Fondul Naţional de Inovare. Personal, consider că avem nevoie de o Agenţie Naţională de Inovare care să evalueze potenţiale proiecte şi pentru a evolua la acest capitol”, a spus Vrînceanu.

Oficialul din Ministerul Economiei a subliniat, totodată, faptul că, prin dezvoltarea proiectului „România competitivă”, ţinta autorităţilor este ca economia românească să crească în mod sustenabil cu 5% pe an. Iniţiativa Guvernului de a realiza o strategie economică, agreată de către partidele politice, de Administraţia Prezidenţială, Banca Naţională a României şi Academia Română. Vorbim despre 'România competitivă'. În ultimele luni am lucrat la acest proiect prin care ne propunem să creştem economia în mod sustenabil cu 5% pe an. Ne uităm la trei lucruri: capital, forţă de muncă şi productivitate. Documentul propune o nouă interpretare a conceptului de reindustrializare. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă este un sector aparte din cele 17 cuprinse în acest pachet. Acest domeniu susţine transversal toate celelalte domenii. Totuşi, avem şi rezultate concrete: în urma unui efort interministerial, din luna august companiile care desfăşoară activităţi de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare beneficiază de facilităţi fiscale, a adăugat oficialul din Ministerul Economiei. „România competitivă” are schiţate liniile de acţiune pentru următorii patru ani, linii care pot primi acum, în urma consultărilor cu specialiştii din fiecare domeniu, parteneri sociali, partide politice, organizaţii civice, elementele de valoare adaugată şi consensul de care au nevoie din partea tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezbatere, pentru a putea fi implementate cât mai curând posibil.

Proiectul „România competitivă” este un proiect, care alături de propunerile reprezentaţilor Guvernului, ai Băncii Naţionale a României şi ai Academiei Române, aşteaptă contribuţiile de specialitate ale celor care pot participa la dezvoltarea şi completarea liniilor de acţiune deja identificate.

În cadrul proiectului "România competitivă", au fost programate o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens în ceea ce priveşte o creştere economică sustenabilă până în anul 2020. Consultările pe marginea Strategiei s-au desfăşurat în perioada 12 iulie — 16 septembrie.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.