Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Primăria NU preia stadionul FARUL

Primăria NU preia stadionul FARUL(1718)

 Consilierii locali ai PNL au votat, în ședința aparatului administrativ municipal, împotriva proiectului de hotărâre care viza trecerea stadionului Farul în administrarea Primăriei.

Fostul arbitru constănțean Marcel Lică, președintele SSC Farul însoțit de o parte a galeriei a participat la dezbateri și a solicitat votarea proiectului.

Liberalii s-au opus și propun cumpărarea însemnelor și a palmaresului fostului club FC Farul, recent desființat, dar și clarificarea situației de la stadionul Farul, aflat în degradare totală.

Ei propun o analiză după campania electorală și stabilirea unor eventuale prejudicii. La fel au căzut la vot și proiectele care vizau trecerea în administrarea Primăriei a stadionului de rugby de pe strada Badea Cârțan și a unui imobil din curtea Palatului Copiilor.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.