Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Turismul de sănătate, promovat

Turismul de sănătate, promovat(1457)

 Turismul de sănătate trebuie îmbrăcat în ospitalitate, păstrând rigurozitatea actului medical, aducând consumatorul în destinații integrate, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea, la deschiderea cele de a IX-a ediții a “Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate”.

Președintele ANT a precizat că știe cât de greu este să formezi medici specialiști, în contextul în care nu s-a știut cum să se procedeze pentru ca aceștia să fie păstrați, iar mulți specialiști sunt deja plecați în străinătate.

“Trebuie să ținem cont că, pe lângă partea tehnică, pe lângă grija noastră de a forma următoarele generații de specialiști, de a face investiții în aparatură sau în baze de tratament, este vorba de competitivitate din punct de vedere al destinației turistice integrate. Este vorba despre cum un resort de turism de sănătate poate vinde această experiență pacientului-turist ajuns într-o anumită zonă. Este vorba de dorința oamenilor de specialitate de a transforma un pacient într-un client captiv care se va întoarce atât pentru a-și reface tratamentul, dar și pentru motive de leisure, de a experimenta destinația, de a spune o poveste”, a spus Anca Pavel-Nedea.

Aceasta a adăugat că până ca România să devină o destinație atractivă și competitivă pentru turismul de sănătate mai sunt niște pași de făcut. Fundația Amfiteatru, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, organizează, în perioada 15-17 noiembrie 2016, ediția a IX-a a “Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate”, evenimentul ce se desfășoară sub egida Clusterului Medical “Sănătate România”. Evenimentul vizează consolidarea relației dintre teorie și practică, dialogul dintre mediul de afaceri și specialiști, dintre autoritățile publice și mediul de afaceri și, mai ales, orientarea spre valorificarea practică a potențialului uman și natural de care dispune România. La manifestare participă medici și specialiști din mai multe țări europene. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.