Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Tabere pentru tineri voluntari, susţinute de Consiliul Judeţean Tulcea

Tabere pentru tineri voluntari, susţinute de Consiliul Judeţean Tulcea(1338)

Aproape 150 de tineri din diferite zone ale ţării au participat anul acesta la două tabere organizate în comuna Ostrov, proiectul iniţiat de Asociaţia Grupurilor Locale de Tinteret (AGLT) fiind susţinut financiar de Consiliul Judeţean Tulcea.

"Mă bucur că în Tulcea s-au dezvoltat grupuri locale de tineret. Avem grupuri la Gârliciu, Ostrov, Jurilovca, Dăeni, iar din anul acesta avem un grup şi în municipiul Tulcea care are animatori foarte motivaţi implicaţi în activităţi săptămânale", a declarat într-o conferinţă de presă, coordonatorul AGLT, Maria Pruteanu.

Potrivit sursei citate, prima tabără de copii din Ostrov a fost organizată în anul 2010, anul acesta fiind pentru prima oară când comuna tulceană a găzduit două tabere destinate copiilor şi tinerilor care doresc să se implice în activităţi de voluntariat.

"Pentru mine, AGLT reprezintă o a doua familie. În 2013, am intrat în AGLT pentru un schimb de experienţă. (...) După schimbul de experienţă de anul acesta de la Ostrov, alături de elevii de la Şcoala gimnazială 'I.L. Caragiale' din municipiu, am format Grupul de tineret 'Îndrăzneşte să visezi'. Avem activităţi aproape săptămânal, iar unele din activităţi se desfăşoară cu copii cu dizabilităţi", a afirmat Andreea Frunză, elevă a şcolii din municipiu.

Cele două tabere care au reunit aproape 150 de copii şi tineri au fost susţinute financiar de CJ cu suma de 3.000 de lei, vicepreşedintele instituţiei, Dumitru Mergeani, felicitându-i pe tineri pentru acţiunile în care se implică. Suma acordată ca finanţare organizaţiei neguvernamentale a fost utilizată pentru achiziţionarea dotărilor necesare funcţionării taberei din comuna Ostrov. AGLT, o organizaţie creată în cadrul unui proiect româno-flamand, începând din anul 2000, a căpătat statut juridic în anul 2004 şi reuneşte în momentul de faţă peste 45 de grupuri locale de tineret care se ocupă de acţiuni de voluntariat în sate şi oraşe.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.