Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
TULCEA: Doar zece tichete de grădiniță eliberate în două luni!

TULCEA: Doar zece tichete de grădiniță eliberate în două luni!(1560)

Fiecare copil în gradiniţă”, un proiect care a devenit lege în România, a făcut un pas important anul acesta.

Părinţii copiilor fără posibilităţi materiale au un motiv în plus să-i trimită să înveţe: primesc un tichet social în valoare de 50 de lei pe lună. Din păcate, demersul nu îşi atinge scopul, din pricina condiţiilor de acordare. Mai precis, din cauza nivelului prea mic al plafonului veniturilor pe care trebuie să le aibă o familie pentru a primi sprijinul financiar.

„În medie, la o comună cu 5.000 de locuitori sunt 13 dosare aprobate lunar”, a explicat primarul Ilie Ştefan, preşedintele Asociaţiei Comunelor din judeţul Tulcea.

Cele mai multe cereri au fost înregistrate în localităţile Topolog, Ciucurova, Niculiţel şi Valea Teilor. Familia trebuie să demonstreze că are un venit mai mic de 284 de lei pe lună, în condiţiile în care salariul minim pe economie este de aproape patru ori mai mare. Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială din Tulcea a eliberat în ultimele două luni doar zece tichete, iar situaţia este similară şi în alte municipii din România.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.