Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Un nou CONFLICT în PORTUL CONSTANŢA

Un nou CONFLICT în PORTUL CONSTANŢA(1188)

Fondul Proprietatea – unul dintre administratorii APMC – este acuzat de comunitatea portuară, că se opune unei legi care protejează interesele statului român. Proiectul de lege are ca scop întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naval, spun reprezentanţii comunităţii portuare. Iar pentru aceasta, prevede investiţii de amploare, care până acum au fost amânate, mai adaugă aceştia. Ei sunt de părere că proiectul stârneşte nemulţumiri, pentru că pe durata efectuării lucrărilor, profitul ar fi mai mic. Proiectul de lege mai cuprinde şi alte reglementări, menite să alinieze legislaţia naţională la cea europeană, privind accesul la piaţa serviciilor portuare şi transparenţa financiară a porturilor.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.