Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Ce candidat are Partidul Mișcarea Populară la Președinție

Ce candidat are Partidul Mișcarea Populară la Președinție(1219)

Preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va candida la preşedinţia acestei formaţiuni politice, dacă va reuşi alături de actuala echipă să îndeplinească obiectivele propuse până la hotărârea instanţei de înfiinţare a PMP. Potrivit Agerpres, el a precizat că nu s-a înregistrat nicio contestaţie referitoare la înregistrarea PMP.

"Nu există contestaţii în ceea ce priveşte înregistrarea partidului. Obligaţia echipei membrilor fondatori ai Partidului Mişcarea Populară este de a înfiinţa filiale în toată ţara în perioada imediat următoare. Îndată ce va fi înfiinţat partidul şi vom organiza Congresul Partidului Mişcarea Populară atunci, dacă voi reuşi să-mi ating obiectivul pe care mi l-am propus împreună cu echipa, cu siguranţă voi candida. Dar cred că e prea devreme pentru candidaturi. Suntem o echipă extrem de dinamică, solidară şi avem un obiectiv precis. Sigur, va exista o competiţie democratică", a afirmat Eugen Tomac.

La rândul lui, Teodor Baconschi, membru al Comitetului Naţional de Iniţiativă al PMP, a precizat că reţeaua naţională a filialelor PMP şi contactele externe ale partidului sunt în curs de constituire.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.