Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – premii literare pe 2015

Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – premii literare pe 2015(1524)


   Astăzi, la Muzeul de Artă, începând cu ora 13, Filiala Dobrogea a USR va intra în dialog cu iubitorii de literatură prin câteva evenimete culturale de marcă.

Astfel, vor fi decernate mult-aşteptatele premii literare ale filialei pe anul 2015 pentru secţiunile: proză, poezie, traducere, istorie literară şi eseu, memorialistică, opera omnia, Premiul Ex Ponto pentru Promovarea Imaginii Filialei Dobrodea a USR, Premiul pentru Promovarea Literaturii Dobrogene şi Premiul pentru Excelenţă, aşa cum au fost ele stabilite de către juriul format din preşedintele filialei, istoricul literar, profesorul universitar dr. Angelo Mitchievici, criticul literar Nicolae Rotund, conferenţiarul universitar dr. Sergiu Miculescu, prozatorul Olimpiu Vladimirov şi poetul Sorin Roşca.

De asemenea, vor fi lansate şi însoţite de sesiuni de autografe, volumul, însumând o seamă de studii, pornind de la reverii nu doar ale pictorului meditând la forţa creatoare a culorii, ci şi ale criticului de artă Doina Păuleanu despre Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe delicatese şi obiecte în pictura modernă românească: 1846-1916, volum prezentat de Anca Ivaşcu, redactor şef la editura Monitorul Oficial şi profesorul universitar dr. Ioan Opriş, volumul de poeme Reverii, semnat de Octavian Dumitru Unc, despre care vor face vorbire Angelo Mitchievici şi Ovidiu Dunăreanu, cum şi numărul dublu, 51-52, al revistei literare EX PONTO, text imagine metatext

Armonia, spiritul sărbătorilor de iarnă şi constantul schimb de forţe dintre materie şi lumină vor fi readuse în memoria celor prezenţi de către Corul Facultăţii de Arte al Universităţii ,,Ovidius“ sub bagheta asistentului universitar Dragoş Mihai Cohal, la pian Gabriela Oprea cu un program de Cântece de Crăciun. Nu va lipsi nici lirica românească, Emanuel Cristoiu de la Facultatea de Arte a Universităţii constănţene susţinând un recital de poezie.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.