Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Vaccinarea copiilor este vitală: poliomielita, boală eradicată, a început să reapară

Vaccinarea copiilor este vitală: poliomielita, boală eradicată, a început să reapară(1677)

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, atenţionează că este extrem de periculos că unele persoane publice susţin că nu ar trebui vaccinaţi copiii, menţionând totodată că cel mai grav ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare.

''Am urmărit înverşunarea cu care unele persoane publice fac reclamă anti-vaccinare! Este datoria mea ca medic să iau o poziţie clară fundamentată pe ce am învăţat şi pe ce am văzut pe parcursul anilor. Este incredibil, şi chiar extrem de periculos, pentru că unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice! Ca medic vă spun că cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare'', a postat Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, din cauza refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii, a început să reapară poliomielita, boală ce a fost eradicată prin vaccinare.

''Poliomielita este una dintre bolile eradicate datorită vaccinării şi care a început să re-apară din cauza refuzului unor părinţi de a-şi vaccina copiii lor! Nu ştiu ce poate gândi sau simţi un părinte care nu-şi vaccinează copilul când o să vadă copilul sau mutilat pe viaţă sau când o să-şi piardă copilul din cauza unei boli împotriva căreia acesta nu a fost vaccinat. Respect părerile altora, însă când o persoană publică face reclamă împotriva vaccinării trebuie să vină cu probe ştiinţifice incontestabile. La acest moment singurele probe incontestabile sunt cele în favoarea vaccinării şi nu cele împotrivă!'', a spus Arafat. Potrivit acestuia, vaccinarea copiilor este ''vitală'', iar aceştia nu trebuie condamnaţi la moarte sau la mutilare. ''Nu cred că toate statele conspiră împotriva cetăţenilor lor şi nici statul Român nu conspiră împotriva Românilor şi a copiilor lor! Vă rog şi vă îndemn să vă documentaţi bine înainte de a condamna copilul dumneavoastră şi alţi copii cu el la moarte sau la mutilare pe viaţă!'', a scris Raed Arafat. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.