Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

VAMA VECHE: Tineri surprinşi, de către jandarmi, cu droguri „etnobotanice”!(1282)

Un echipaj de jandarmerie, aflat în patrulare în staţiunea turistică Vama Veche, a surprins ieri, duminică - 28 iulie, între orele 01.30-04.30, în plină noapte aşadar, patru persoane în timp ce-şi preparau ţigarete artizanale, folosind muguri vegetali uscaţi, din mai multe plicuri cu miros suspect, de substanţe halucinogene (“etnobotanice”). La ora 01.30, jandarmii l-au surprins pe Cătălin G., de 38 ani, din Bucureşti, în timp ce “meşterea” la o ţigară artizanală, folosind o bucată de staniol, în care se aflau doi muguri vegetali uscaţi, cu miros suspect, pentru consum propriu. La ora 02.00, l-au surprins, în apropierea unei terase, pe Valentin S., de 35 ani, din Galaţi, care tocmai ce terminase de împăturit o ţigară artizanală, folosind aceeaşi muguri vegetali uscaţi. O oră mai târziu, pe plajă, jandarmii au observat o tânără, Roxana C., de 21 ani, din Baia Mare, care încerca să-şi confecţioneze mai multe ţigări artizanale, pentru consum propriu, folosind o substanţă vegetală de culoare verde. Mai mult, lângă aceasta au mai fost găsite o scrumieră de buzunar, dimensiuni 10/10 cm. ce conţinea vegetaţie uscată, şi un plic de plastic ce conţinea 16 bucăţi filtre de ţigarete. La ora 04.30, în apropierea unei terase, l-au surprins pe Adrian G., de 35 ani, din Constanţa, care tocmai ce se pregătea de prepararea unei ţigări, scoţând, dintr-un plic, doi muguri vegetali, o bucată de staniol şi un filtru. Jandarmii le-au întocmit, la toţi cei patru, actele de constatare sub aspectul săvârşirii faptei de deţinere a substanţelor ilegale, pentru consum propriu. Cele aproximativ opt grame de substanţe ilegale, ca şi ţigaretele şi filtrele, vor fi predate la B.C.C.O. (Biroul de Combatere a Crimei Organizate) Constanţa, în vederea continuării cercetărilor, pe linia depistării reţelelor de furnizori.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.