Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Ce se va întâmpla cu unitățile 3 și 4 de la CERNAVODĂ

Ce se va întâmpla cu unitățile 3 și 4 de la CERNAVODĂ(1276)

Noul guvern va trebui să analizeze și să ia o decizie privința negocierilor și a pașilor de urmat pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, arată un comunicat al Ministerului Energiei.

„Reamintim că în luna mai a anului 2016, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a stabilit că Proiectul Unităților 3 și 4 de la Centrala Cernavodă reprezintă un proiect prioritar de investiții pentru România”, arată comunicatul ministerului.

În prezent, negocierile aferente ultimei etape a procedurii de selecție care vizau acordul investitorilor și actul constitutiv ale noii companii de proiect au condus la stabilirea unor aspecte clare în ceea ce privește atribuțiile și responsabilitățile companiilor implicate, Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation, precizează documentul. Având în vedere complexitatea proiectului și angajamentul statului român pe termen lung, aspectele stabilite ca urmare a derulării negocierilor, trebuie concretizate prin decizii asumate la nivelul instituțiilor statului român.

Implicarea și asumarea instituțiilor statului român trebuie realizată la nivel contractual, inclusiv prin semnarea unui acord între cele două state implicate în derularea proiectului și prin mandatarea companiilor implicate în derularea etapelor următoare.

Dezvoltarea și finalizarea proiectului Unităților 3 și 4 va conduce la asigurarea unei părți importante a mixului energetic la nivelul anilor 2025-2030, în concordanță cu politicile europene de decarbonizare, securitate energetică și stabilitate a sistemului pe fondul înlocuirii unor capacități vechi de producție.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.