Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
Primarul FĂGĂDĂU îl ține  în brațe pe BABU după modelul MAMA ȘI COPILUL

Primarul FĂGĂDĂU îl ține în brațe pe BABU după modelul MAMA ȘI COPILUL(9777)

Se pare că, indiferent de temperatura de afară, pe domnul primar Decebal Făgădău îl lasă rece problemele, și nu puține la număr, cu care se confruntă orașul Constanța. A devenit imun, inclusiv la gripă, ca toți cei care consideră că le cunosc pe toate.

De când și-a lăsat calul la comandă, domnia sa ratează mereu momentul în care s-ar putea afirma în calitatea pe care a dobândit-o după alegerile locale. Prin fapte, nu prin declarații de război în Consiliul Local, unde dă din mâini și se răstește la câte un politician din opoziție... Prin măsuri concrete și nu tentative de a se spăla pe cap în cazul viceprimarului Babu, din cauza căruia Constanța se află parțial în întuneric.

Domnul Babu s-a afirmat plenar prin maniera prelungită în care și-a sărbătorit victoria electorală, cu Dilailai, după ce a fost numit în funcție. După cum am mai comentat, îmi face impresia că domnia sa mai sărbătorește și acum, ceea ce ar fi mult prea mult...

Altfel, cum să catalogăm faptul că domnia sa a omis să prelungească niște biete contracte, fără de care s-a lăsat bezna pe anumite străzi și în diverse cartiere. E frumos, cu “foncție”, la Primărie, șmecher de șmecher, retribuție de retribuție, da mai trebuie să pui și osul la treabă! Dacă îți respecți cuvântul dat și statutul. Dacă nu, cei doi vor trece prin Primăria Constanța precum gâsca prin apă...

Ca și Făgădău, domnul viceprimar Babu nu suportă critica de niciun fel. Firesc, e VIP. Desigur, la lumânare, dacă trece pe străzile fără iluminat stradal.

Recent, pe un post de televiziune regional, Andrei Popescu, consilier local independent, a criticat, în contextul crizei iluminatului stradal, lipsa de reacție a domnilor Făgădău și Babu, atrăgându-și din nou antipatia celor doi...Cu plus de răutate în dreptul lui Babu, a cărui demisie este cerută cu insistență de tot mai mulți constănțeni.

Dacă ar fi fost un bun gospodar și organizator, nu trebuia să ajungă în situația în care se află în prezent. Și nici orașul fără lumină, motiv de aduceri aminte, deloc plăcute, din perioada comunistă. Este o notă proastă pentru întreaga echipă a Primăriei.

Sigur, domnul primar nu are decât să-l țină în brațe pe vicele său, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie destituit. Pe post de “mama și copilul”  au un loc asigurat pe liniile de transport în comun. Numai că, fie-mi iertată expresia, nici dumnealui nu este mai breaz și poate de aceea nu are tupeul să-l sancționeze pe subalternul său!

Drept să spun, în iarna asta, una cu probleme și situații grele, nu prea l-am văzut pe domnul primar pe teren! Poate și din cauza întunericului din cartierele lui Babu, preocupat mai mult de scheleții consilierului Popescu...De fapt, aici e buba. Făgădău și Babu au alte priorități...

În loc să se dedice orașului, își bat capul cum să se răzbune pe singurul consilier independent care a cerut vehement demisia lui Babu!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.