Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Alegeri interne la municipiu. PDL îşi alege preşedintele în aprilie(1592)

Organizaţia municipală a PDL va fi din nou în centrul atenţiei abia în luna aprilie, când vor fi organizate alegerile interne. Practic, în statutul partidului, interimatul poate să dureze până la şase luni, însă deja la nivelul filialei Constanţa mandatul de interimar a depăşit cadrul statutar. Chiar dacă alegerile la municipiu ar fi trebuit să aibă loc imediat după parlamentare, cel puţin aşa declara în urma cu ceva timp preşedintele de la judeţ, Gigi Chiru, cel mai probabil scrutinul va fi organizat luna viitoare, susţine primvicepreşedintele Iustin Fabian Roman.

Interimatul de la municipiu este asigurat de fostul deputat, Constantin Chirilă care intenţionează să-şi depună candidatura pentru un mandat plin de preşedinte. Chirilă i-a succedat la conducere, Mariei Stavrositu, demisă din funcţie şi din partid anul trecut înaintea alegerilor parlamentare. Chirilă consideră că formaţiunea trebuie să treacă printr-o reorganizare făcută la sânge ca să redevină o prezenţă notabilă pe scena politică şi spune că „orice candidatură este binevenită". Gura păcătosului adevăr grăieşte, mai cu seamă că pe margine se mai încălzesc câţiva „prezidenţiabili”.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.