ÎN ALDE - UN PROTOCOL CU BUCLUC ȘI O NOUĂ OAIE NEAGRĂ(2395)
În materie de conflicte interne de partid, în ALDE, la nivel central, traversăm o perioadă de adânci prefaceri.
După modelul Dragnea-Ponta, din PSD, continuă cafturile în familie, pe considerentul că ar putea veni și ceva sfânt. Adică, se știe, bătaia-i ruptă din rai!
Există, în politică, situații comice când combatanții se păruiesc direct, fără a cunoaște temeinic motivele conflictului, deși, culmea, fac parte din același partid! Își cară reciproc șuturi în fund și umbrele pe spate, dar se poate zări, în ochii participanților la protest, un licăr de inocență.
Asta se întâmplă în ALDE Constanța. În astfel de momente cheie, ca la revoluție, trebuie pusă acea întrebare existențială, chit că ea nu-i aparține lui Hamlet.
“Ce ne mână pe noi în luptă?”
În speța noastră, e vorba de domnii de la ALDE Constanța, unii cu dinții în sus, alții cu dinții în jos. Aici, de curând, s-a constatat că două tabere se “cafteau” de zor fără a avea habar de obiectul muncii! Fără stabilirea clară a obiectului muncii, nu mai sunt permise schimburile de lovituri directe la figură.
Pe scurt, o grupare a fost acuzată de cealaltă grupare că vrea să denunțe protocolul dintre ALDE și PSD.! După ce conflictul a atins temperatura de fierbere, chiar fără foc!, a venit vestea cea mare. Unul dintre lideri a anunțat că nu există niciun document pe această temă în sertarele organizației județene și că este doar un protocol încheiat la nivel național!
Confuzie generală! Cei care tocmai își înfipseseră mâinile în gâtul celorlalți, cu intenția de a-i tăvăli bine, s-au trezit brusc în noaptea minții, după care a început dialogul specific călătoriilor cu liftul.
Protocolul. Halatul? Nu, protocolul! Ce-i cu protocolul? Nu e protocolul! Care protocol?
Cu PSD. Care-i de la PSD? Cu protocolul...Nu avem, domnule, protocol!
Avem doar Tăriceanu. Banias mai avem? Nu, a plecat din Delegația Permanentă cu Daniel Constantin!
Scandal și la centru pe funcții! Vor unii doar un singur președinte. L-au găsit imediat în persoana domnului Tăriceanu.
Protocolul cu PSD a fost doar un pretext.
Da' unde-i protocolul? Protocolul e cu halatul. Cât ne costă protocolul? Cât halatul.
Vrabie, tu nu știi cumva unde este protocolul? Știu, nu există. Ne-am bătut degeaba!
După drama demisiei în alb a lui Victor Ponta, trăim o nouă tragedie pe eșichierul politic. Au luptat unii pentru un ideal inexistent...
Cum se face că unii știu și alții nu știu nimic de acest protocol?! La ce bun se gudură unii pe lângă PSD?
Când nu poartă papion, ca să nu-l pună într-o postură jenantă pe Liviu Dragnea, pe Tăriceanu îl strânge rău de tot cravata protocolului.
Care protocol? Nu începe iar...
Cu sau fără protocol, Jean Paul Tucan nu face nimic de capul lui. Totul e bine gândit, ochit și lovit...
Deocamdată, Vrabie s-a baricadat în Primărie și așteaptă să se clarifice situația protocolului și nu numai... Este cât se poate de prevăzător și de grijuliu cu cariera sa politică! Doar știm cu toții ce valuri a produs o biată scrisoare pierdută...
Chiar dacă i se spune Vrabie, cu siguranță, își măsoară pașii. Când era independent, nu depindea de niciun protocol...Chiar dacă, singur, era și mai greu.
Meritele sale, în ce privește îmbunătățirea imaginii ALDE, sunt incontestabile. De altfel, acest lucru a fost recunoscut și de cei care au organizat un așa zis puci de ședință.
Se pare, că, deși pe unii i-a deranjat poziționarea sa în apropierea lui Mircea Banias, devenit peste noapte oaia neagră a ALDE Constanța, i-a surprins, preferând să rămână la ședința Delegaţiei Permanente condusă doar de Tăriceanu!