Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
TULCEA. Faleza municipiului ar putea trece în administrare locală, chiar înainte de Paște !

TULCEA. Faleza municipiului ar putea trece în administrare locală, chiar înainte de Paște !(2196)

Investițiile promise, la un pas de realitate:

Faleza municipiului ar putea trece în administrare locală, chiar înainte de Paște !
(Proiectul de Hotărâre, spune ministrul Transporturilor, a ajuns pe circuitul extern de avizare !)

Miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, premierul Sorin Grindeanu a ridicat problema falezei din municipiul TULCEA, despre care a promis, în timpul vizitei efectuate la finalul lunii trecute, că va trece în administrare locală.

„Domnul ministru al transporturilor, (…) ştiu că a plecat din minister hotărârea de guvern legată de Tulcea şi de faleză. Vă rog să urmăriţi (n.n. – problematica) şi să îmi spuneţi. E o chestiune pe care am spus-o la Tulcea şi vreau să urmăriţi foarte atent. Dacă săptămâna viitoare se îndeplinesc toate procedurile, e foarte bine, înainte de Paşti dăm această hotărâre“, a declarat, în timpul ședinței de Guvern, de ieri, premierul Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, i-a răspuns șefului Executivului că documentul a plecat din Ministerul său, și este, la momentul de față, pe circuitul extern de avizare, urmând a primi și avizele necesare din partea Ministerului Finanţelor, respectiv Ministerului Justiţiei.

„Este numai o chestiune de timp până când această situație va fi rezolvată. După mulți ani de așeptări, faleza va ajunge în administrare locală. În acest context, Consiliul Județean Tulcea va putea începe demersurile pentru asigurarea finanțării necesare pentru modernizarea falezei și portului Tulcea“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea (C.J.T.), Horia Teodorescu.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.