I.S.U. - Dobrogea a emis o avertizare de FURTUNĂ, pe MAREA NEAGRĂ !(1138)
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) - Dobrogea a emis o avertizare de FURTUNĂ, pe MAREA NEAGRĂ !
Între 19 aprilie, ora 18.00, și 22 aprilie, ora 06.00, în zona costieră a țării noastre (DOBROGEA), vântul va bate cu o viteză de 13-18 m/s, din Nord-Vest.
Marea va fi agitată, de gradul 5 la ţărm şi de gradul 7 în larg.
COD GALBEN !
De asemenea, în intervalul 19.04, ora 16.00 - 20.04, ora 09.00, temporar, vor fi precipitaţii, mai ales în Sudul, Centrul şi Estul teritoriului Rom\âniei, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către Est.
În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50...60 l/mp.
Se va înregistra o intensificare a vântului - rafale de 55-65 km/h.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă.
În restul ţării, va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din Sud, se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile Estice şi Sud-Estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50...60 km/h.