Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Acum, în Mamaia, ministrul Turismului face față cu greu avalanșei de întrebări și nemulțumiri ale agenților economici, care, printre altele, reclamă starea stațiunii-fanion a litoralului nostru, în pragul deschiderii sezonului estival

Acum, în Mamaia, ministrul Turismului face față cu greu avalanșei de întrebări și nemulțumiri ale agenților economici, care, printre altele, reclamă starea stațiunii-fanion a litoralului nostru, în pragul deschiderii sezonului estival(3567)

 Chiar la această oră, în sala de conferințe a Hotelului "Del Mar", din Sudul stațiunii Mamaia, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, participă la o nouă (după cea de ieri, de la Neptun) întâlnire - dezbatere, privind pregătirea sezonului turistic estival – 2017, de data aceasta invitați fiind proprietarii unităților de cazare din Mamaia și Năvodari, dar și federații patronale, asociații de profil, precum și reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice centrale ("deconcentrate") și locale (mai ales din administrația publică) care, prin activitatea lor, contribuie la buna desfășurare a activităților turistice, adică cei ai Primăriilor Constanța și Năvodari, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) - Dobrogea, Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral (din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române") , Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (A.N.P.M.) și Gărzii Naţionale de Mediu s.a.m.d.

Temele principale, asupra cărora așteaptă lămuriri competente, cu adevărat responsabile, agenții economici din turism, sunt similare cu cele ridicate ieri, la Complexul "Doina", din Neptun, de către antreprenorii din Sudul litoralului românesc al Mării Negre: cum vor fi fiscalizați, adică taxați / impozitați, de către Stat (A.N.A.F.) și autoritățile locale; cum / când (!...) se vor achita Primăriile de obligațiile de a întreține / îngriji orașele și stațiunile componente; cum se vor asigura serviciile de Salvamar; situa'ia plajelor, administrate de către "Apele Române" s.a.

Ministrul face față cu greu avalanșei de întrebări și nemulțumiri ale agenților economici, care, printre altele, reclamă (acuzând administrația publică locală !) starea DEPLORABILĂ a "stațiunii-fanion" a litoralului nostru, Mamaia, acum, chiar în pragul deschiderii oficiale a sezonului estival ("minivacanța" de 1 Mai) !!!
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.