Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Marina germană își va pregăti viitorii ofițeri pe... Bricul Mircea, cât timp nava lor școală va fi în reparații

Marina germană își va pregăti viitorii ofițeri pe... Bricul Mircea, cât timp nava lor școală va fi în reparații(3258)

BRICUL ”MIRCEA” înlocuiește, temporar, nava-școală germană ”Gorch Fock” !

Marina germană își va pegăti, pentru o perioadă de timp, viitorii ofițeri pe nava-școală ”Mircea” a marinei române, deoarece „Gorch Fock”, nava-școală a marinei germane, este supusă unei ample operațiuni de renovare și modernizare, anunță postul de radio "Deutsche Welle", citat de rador.ro

În luna august, marina germană va începe pregătirea cadeților pe... Bricul ”Mircea”, nava-școală a marinei române !
Anunțul a fost făcut, joi, de către vice-amiralul german Rainer Brinkmann.
Marina militară germană anunțase, deja, că urmează să înlocuiască temporar instruirea de pe nava-școală germană ”Gorch Fock”.

Un total de 110 de cadeți se vor afla, în lunile august și septembrie, pe bricul ”Mircea”, unde vor urma o parte a instruirii lor tradiționale. Primii 55 de cadeți se vor îmbarca la bordul navei românești la începutul lunii august, la Marea Baltică, în portul Wilhelmshaven, din Saxonia Inferioară. A doua echipă le va lua locul în Palma de Mallorca, la sfârșitul lunii august.

Bricul ”Mircea” va naviga sub pavilion și cu echipaj românesc. Cadeții germani vor fi instruiți împreună cu cadeții români, a declarat vice-amiralul german. Deoarece nava română nu a corespuns tuturor standardelor germane, au fost operate, în ultimele luni, câteva ajustări cu privire la protecția muncii, la securitate, îngrijire medicală și protecția alimentelor. ”Vom avea la dispoziție propriile noastre veste de salvare, iar la bord se vor afla un medic german și un stomatolog, care vorbește germana și româna”, a mai spus Brinkmann.

Exercițiile mai dificile, cum ar fi urcarea pe arboradă, nu vor fi efectuate, din motive de siguranță, a mai declarat Brinkmann. În 2008 și 2010, două aspirante germane au murit în timpul instruirii pe nava ”Gorch Fock”. Din acest motiv, securitatea navei a fost îmbunătățită. Brinkmann crede că ”Gorch Fock“ va fi din nou utilizată în 2018. În prezent, nava-școală a marinei germane este supusă unei ample operațiuni de renovare și modernizare, care va costa 75 de milioane de euro.

Bricul ”Mircea” a fost construit, la fel ca ”Gorch Fock”, la șantierul naval "Blohm + Voss", din Hamburg, și a fost lansat la apă în anul 1938, devenind un simbol al marinei militare românești.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.