Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
PSSST...NU DERANJAȚI...OPOZIȚIA DOARME!

PSSST...NU DERANJAȚI...OPOZIȚIA DOARME!(1789)

La Constanța, Opoziția și-a prelungit perioada de hibernare. În unanimitate, s-a ajuns la concluzia că activitatea dedicată constănțenilor i-a surmenat într-un hal fără de hal! Oameni de sacrificiu, ce, te joci cu interesul național! De-abia stau în picioare! Dorm pe ei și au mâinile amorțite de atâta votat, scărpinat în cap și gesticulat!

Uneori, ca în cazul fotografiei, un gest face mai mult decât 1.000 de cuvinte! Degajă aceeași somnolență.
Opoziția doarme pe ea precum calul în picioare... Să-i spunem Opoziție ? Oare nu-i prea mult, chiar exagerat, pentru o entitate nesemnificativă în teritoriu? 

Opoziție la Constanța? Nu-mi amintesc… Opoziție?
Vă referiți la cei care continuă să hiberneze? Dar și chestia asta trebuie să știi cum să o organizezi, pentru că, altfel, dacă faci contra vântului, te uzi pe pantaloni. 

Cât timp PSD a coabitat cu penibilul, Opoziția a dormit în papuci… Mi-ar fi plăcut să aud puțină gălăgie, ca să nu se mai spună, ca în ceilalți ani, că, la Constanța, Opoziția și Puterea și-au dat din nou mâna… Nu este cazul, sunt, oricum, de multă vreme mână în mână. 

Înainte, într-o situație de acest gen, se mai găsea câte un politician care se dădea în spectacol. Mima al dracului de bine! Acum, la Constanța, e liniște. Ultimul strigăt de luptă s-a evaporat, fără a avea vreo legătură cu doborârea de către PSD a cabinetului Tudose, a propriului său premier! 

În voce la acea vreme, Claudiu Palaz s-a lăsat asmuțit împotriva lui Valentin Vrabie, primarul de la Medgidia, căruia i-a făcut morală pe teme de...vocabular! De când a fost reales în fruntea PMP Constanța, am senzația că domnul Palaz s-a culcat pe o ureche! Ce-i drept, nici partidul domniei sale, la nivel național, nu mai este ce era în peisajul nostru politic… 

Nici Traian Băsescu, ca să fim sinceri, nu se mai implică în polemici consistente cu cei care reprezintă Puterea. Poate că de aici i se trage și domnului Palaz moleșeala care l-a cuprins…

Alți posibili opozanți și-au prelungit vacanța de iarnă, reluându-și cu greu activitatea. Credeți că celor care au lenevit pe plajele din țările calde le mai arde acum să mărșăluiască în postura de critici ai Guvernului ?

Care Guvern? Guvernul Tudose, cel care a fost pus la respect de Carmen Dan? Cu un prim ministru făcut zdrențe de o femeie! Fie ea și ministru de Interne…

Claudiu Palaz este profund preocupat de vocabularul primarului Valentin Vrabie și-l ceartă ca să dea satisfacție unor amici de-ai săi! Foarte bine face, dar e prea puțin în comparație cu problemele cu care se confruntă Constanța…
Pot să pun și eu o întrebare? 

La Constanța, noi mai avem primar?
Și dacă da, atunci, întreb din nou, cu ce se ocupă? 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.