Adolescenți ai Epocii de Aur(3766)
Am învățat la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” din Brăila, un stabiliment care impresiona prin grandoarea edificiului, dar se impunea și prin pleiada de profesori pe care o avea.
Dintre toți însă, mă gândesc ca la o icoană, la Domnul Nicolae Ungureanu. Am avut privilegiul să-mi fie profesor de literatură română, dar și diriginte.
Mi-l amintesc purtându-și costumul gri, potrivit cu părul său ușor grizonat și cu privirea-i albastră, întotdeauna impecabil, cu pantalonii călcați perfect, la dungă. În fiecare pauză stătea sprijinit lângă o fereastră a holului, captivat de lectura unei cărți.
Domnul Ungureanu era sarcastic, ironic și malițios, ori de câte ori ceva sau cineva nu se ridica la nivelul așteptărilor sale, dar și sensibil și profund când își ținea prelegerile referitoare la scriitori și la literatură. Era un dascal excepțional, cu suflet de patriot, întotdeauna exigent și perfecționist și cu noi, și cu el însuși.
Datorită dumnealui am învățat să citesc din plăcere. Ne-a umplut biblioteca de cărți, tuturor. Aducea volume pe care le luam și le citeam, NU din datorie.
Îmi amintesc că, pasionată de Bacovia fiind, învățasem multe poezii pe de rost. În clasa a XII-a am avut noroc să-mi pice la testarea din “fața tablei”, cum ne aduna în șir pe cei sortiți a fi ascultați în ziua respectivă, subiect de sinteza: Bacovia. Cred ca am fost convingătoare, presărându-mi prelegerea cu multe versuri memorate, pentru că am luat un 10 remarcabil pentru notele Domnului Ungureanu.
Trei săptămâni mai târziu, preocupată fiind de Bac și de pregătirea la facultate, nu citisem “Păsările” lui Ivasiuc, iar Domnul Ungureanu m-a altoit cu nota “două”. Le-am păstrat pe amândouă în memoria sufletului meu, cu duioșie și cu recunoștință.
De la Domnul Ungureanu am învățat că “a citi” este o ocazie la îndemâna oricui, un prilej de a-ți desăvârși sensibilitatea personală, spre a fi capabil s-o expui pe sufletul celorlalți.
În liceu am fost colegă de clasă cu Sorin Ovidiu Bălan, un tip care avea la el permanent un simț al umorului de înaltă calitate și un discurs fluid și incitant. Sorin se bucura de prețuirea Domnului Ungureanu, care a contribuit, cu siguranță, la șlefuirea personalității profesionale a apreciatului journalist de investigații de azi.
Nicu Alifantis terminase tot la “Nicolae Iorga”, dar înainte ca eu să-i pășesc pragul. Domnul Ungureanu i-a fost și lui dascăl și știu că Nicu l-a prețuit pentru zestrea pe care i-a insuflat-o într-ale poeziei și într-ale simțirilor frumoase.
Pe Alifantis nu l-am cunoscut personal dar am fost , într-un fel, martor mut la evoluția sa care se zămislea în anii ’70, fie prin aparițiile-i artistice de pe scena Teatrului Maria Filotti, fie prin cântările de debut de la Cenaclul Flacara. Nicu locuia în cartier cu mine, Hipodrom, și era vecin de scară cu Ema, colega și prietena mea din liceu.
Îmi amintesc că, odată, trupa Pheonix a venit să susțină un concert la Brăila. Baniciu, Kappl, Covaci, “Țăndărică”…erau celebri și iubiți de toată România. Aflaserăm că, după concert, băieții erau invitați la Nicu Alifantis acasă. Nu pot să spun cum am stat pe balconul Emei, până noaptea târziu, să prindem sosirea vedetelor în scară.
Ce frumoasă și lipsită de griji era adolescența!
Pe Domnul Ungureanu nu l-am mai căutat după ce am absolvit liceul, probabil dintr-o sfială nejustificată. Acum, când am aflat că a plecat din această lume, nu mai pot decât să-mi plec gândul pios la sfânta-i amintire.
Articole similare
- Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
- Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
- Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
- În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
- Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști
