Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
timp liber
07.07.2018: Să petrecem ÎNTRE APE după inima și sufletul celor care iubesc muzica grecească!

07.07.2018: Să petrecem ÎNTRE APE după inima și sufletul celor care iubesc muzica grecească!(2668)

Vineri, 7 iulie, NIKOS PAPADOPOULOS și Ansamblul Nea Ellada ne invită la malul mării, să petrecem pe ritmuri grecești!

Acesta este îndemnul, cu titlul de invitație, a gazdelor noastre de la AZUR, Restaurantul Pescăresc Între Ape, din Eforie Nord.

De data aceasta, fiind vorba de muzica grecească, avem parte de o invitație specială.

Dintotdeauna, muzica grecească s-a numărat și se numără în continuare printre preferințele de prim rang ale constănțenilor. Și nu numai muzica, ci și dansul grecesc.

Cu gândul la Zorba grecul, vor cânta și vor dansa pentru dumneavoastră Nikolaos Papadopoulos și Ansamblul Nea Ellada.

Vino să petreci la Restaurantul Pescăresc ÎNTRE APE, în cel mai pur stil grecesc, cu ritmuri de bouzouki, dans și farfurii sparte!

Voce extrem de apreciată atât în Grecia, cât și în România, dovada fiind colaborările pe care le-a avut de-a lungul anilor, atât cu artiști consacrați greci, cât și cu vedete ale scenei românești, Nikolaos Papadopoulos este un artist complex, capabil să creeze adevărate show-uri incendiare!

Și petrecerea continuă... KaraOk cu Dj. Marius & Mc. Armand!

Merită sa trăiești o seară de neuitat!

 

Vineri, 7.07.2018, orele 21.30, Seară Grecească la malul mării!

 

Locurile sunt limitate!

Suport artiști 50 lei/pers.

Rezervări : Restaurant Între Ape : 0728.328.082
Armand in Constanța: 0766.765.889 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.