RENATO ȘI CLAUDIA(2424)
Când eram tânăr și vivace, făceam plajă la Mamaia, la “Parc” sau “Flora”.
Eram o gașcă de melomani, cu toții legați de existența a două tonomate. La vremea aceea, mă dădeam în vânt după Adamo și Bee Gess.
Cu un leu ascultai o melodie.
Acolo, la tonomat, lăsam banii de bere.
M-am educat singur prin muzică.
Și astăzi, pe unde trec, cumpăr muzică.
Nu cred că am ratat nici o stație de benzină din țară, unde luam cu asalt raionul cu discuri și CD-uri.
Când plecam cu mașina la drum, și am făcut multe astfel de ieșiri, primul bagaj era geanta cu CD-uri.
Luam cu noi între 30-40 de CD-uri.
Niciodată nu am plecat la drum fără muzică.
Preferința mea absolută se cheamă Renato Zero, în fața căruia îngenunchez întotdeauna în momentele grele prin care trec.
L-am văzut prima oară, imediat după revoluție, la RAI 1 și de atunci nu m-am mai despărțit de el. Nu am decât opt CD-uri cu el, cumpărate toate din Italia.
În total, însumând și alți interpreți, am peste 300 de CD-uri, pentru că eu ascult muzică de toate genurile.
Aproape fiecare melodie are o semnificație pentru mine. Renato Zero a fost aproape de mine în clipele cele mai grele pe care le-am trăit.
Renato și Claudia.
După ce m-am îmbolnăvit și m-am prăbușit la pat, cei din anturajul meu au spus că frumoasa Claudia mă va părăsi. Nimeni nu își închipuia că o femeie atât de stilată își va îngropa viața alături de mine!
Fiecare CD are o semnificație. Sunt melodii care îmi amintesc de un răsărit de soare, de o apă curgătoare, de zăpada din Bucovina, de o bătrânică foarte cochetă care vindea prăjiturele făcute de ea, de un tip care mi-a spus că cine se spală cu apă din lacul Sfânta Ana nu moare în anul respectiv...
Când am primit verdictul de la medicul din Oradea, doar trei luni de zile mai am de trăit, a spus el, eu și Claudia nu am vorbit în mașină aproape tot drumul.
A vorbit, în schimb, Renato Zero, care are o voce greu de reprodus de către altcineva. Ca să nu mai spun nimic despre textele melodiilor sale.
Am trăit alături de Renato și Claudia multe clipe minunate. Eram, în “Paradisul verde”, la restaurantul lui Fane.. La masa mea se afla și Sorin Ovidiu Bălan.
Era cam tristețe. Cer permisiunea patronului să pun muzică din dotarea proprie. Primesc OK-ul. Era ora 21. Ne încălzim, că era iarnă, dansăm, cântăm...Iese și soția patronului la dans, o frumusețe exotică. După care apare și bucătarul, un chinez!
La un moment dat, îl pun pe Renato. După două minute, apar doi italieni care mă iau în brațe. Mă întreabă: Renato? Renato în România ?!
Îmi explică pe limba lor că este un cântăreț pe care nu îl înțeleg toți italienii, cu o filozofie personală.
În restaurant, e veselie mare. Patronul pune și el câteva CD-uri de-ale lui. Muzica ne-a împrietenit. De la o piftie de cocooș, am ajuns la o petrecere în toată regula!
Fiind luna decembrie, am spus: “Eu am făcut deja revelionul!”
Era ora 5 dimineața.
Renato, Renato, iar ai făcut-o lată!
