Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Siegfried Mureșan a cerut oficial alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul UE pentru fermierii afectați de pesta porcină africană

Siegfried Mureșan a cerut oficial alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul UE pentru fermierii afectați de pesta porcină africană(2246)

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a depus ieri două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019 prin care solicită alocarea, în total, a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectați de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România.

Astfel, primul amendament al lui Siegfried Mureșan prevede alocarea a 100 de milioane de euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectați de pesta porcină africană.

În cel de-al doilea amendament, deputatul european solicită creșterea cu 10 milioane de euro, de la 50 de milioane de euro, la 60 de milioane de euro, a alocărilor pentru Fondul privind măsuri de urgență legate de sănătatea animalelor și a plantelor din cadrul Programului pentru Produse și Hrana Animalelor gestionat de Comisia Europeană.

„Numărul focarelor de pestă porcină africană din România crește de la o zi la alta. Avem deja 10 județe din România în care s-au identificat focare și alte 7 județe cu risc crescut de contaminare. Epidemia a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. De aceea, am cerut astăzi, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectați de pesta porcină, inclusiv fermierii din România”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după depunerea amendamentelor.

„Dar condiția principală pentru ca acești bani să fie alocați și să ajungă la fermierii români afectați este ca Guvernul României și autoritățile române să stopeze răspândirea pestei porcine africane, lucru pe care autoritățile române nu l-au făcut la timp. Mai mult, autoritățile române nu au luat nici măcar măsurile recomandate de Comisia Europeană pentru prevenirea apariției pestei porcine. Dovada acestui fapt este raportul de audit al Comisiei publicat în septembrie 2017.
De aceea, cer Guvernului și autorităților române abilitate să aplice de urgență măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru ca fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat. Guvernul nu trebuie să fie un obstacol în accesarea acestor fonduri de către fermieri”
, a adăugat deputatul european.

Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2019 urmează a fi adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene până la finalul lunii noiembrie a.c.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.