Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Gașca primarului Făgădău, cu birouri de lux, iar constănțenii sub povara datoriilor acumulate de acesta!

Gașca primarului Făgădău, cu birouri de lux, iar constănțenii sub povara datoriilor acumulate de acesta!(1752)

Organizația municipală Constanța a Partidului Național Liberal consideră că, sub conducerea dezastruoasă a lui Decebal Făgădău, orașul Constanța a parcurs cea mai neagră perioadă din întreaga existență post-decembristă. Aproape de faliment, municipiul Constanța este astăzi, în epoca Făgădău, o pată neagră pe harta țării, care se asociază dureros cu imaginea zecilor de clădiri abandonate sau lăsate în ruină.

„Primarul Decebal Făgădău, rătăcit într-o lume din care nu înțelege nimic, dar nici nu vrea să învețe, pare a fi un blestem pe capul constănțenilor, iar tot ce a întreprins în administrația constănțeană a adus pierderi însemnate, într-un cuvânt: dezastru! Obrăznicia specifică PSD este caracteristică și primarului Decebal Făgădău. De aceea, nu ne miră că, precum un jupân aflat pe tarlaua sa, a adus imense prejudicii instituției pe care o reprezintă, orașului Constanța și locuitorilor săi. Sume mari de bani s-au dus pe proverbiabila apă a sâmbetei. Banii înghițiți de penalități, datoriile acumulate, la care se adaugă celelalte surse care generează pierderi incredibile (RADET), toate aceste sume ar fi meritat să fie folosite în alte scopuri, precum: îmbunătățirea și modernizarea sectorului urban, investiții școlare, modernizarea sectorului medical, reabilitarea Cazinoului, etc. Practic, Decebal Făgădău nu le-a oferit nimic constănțenilor! Ce viitor poate avea Constanța, în condițiile în care, până acum, nu s-a întâmplat nimic pozitiv în mandatul lui Făgădău? Constanța este astăzi un oraș fără viitor”, susține coordonatorul politic al Organizației municipale PNL Constanța, Septimiu Bourceanu.

Acesta este de părere că locuitorii municipiului Constanța sunt tratați de primarul Decebal Făgădău și acoliții săi cu dispreț, la fel cum sunt tratate și deciziile și hotărârile judecătorești.

„Precum primarul, și cei doi viceprimari ai Constanței s-au dovedit nepricepuți în ceea ce privește atribuțiile lor. Cine să mai muncească și pentru constănțeni? Se pare că domniile lor au grijă de confortul personal, când își mobilează birourile cu mobilă de lux, și în niciun caz de confortul locuitorilor acestui oraș. Primăria Constanța arde din cauza datoriilor acumulate într-un interval scurt de timp, iar infatuații au nevoie, în regim de urgență, de birouri de lux!", conchide Septimiu Bourceanu.

Vă prezentăm mai jos o situație reală a datoriilor și penalităților cu care Decebal Făgădău a împovărat Primăria Constanța, municipiul Constanța și pe locuitorii săi:

Rectificarea bugetară de aproximativ 30 milioane lei include executarea următoarelor sentinţe:

Sentința FinCoGeRo 5.162.750 lei;

Sentința FinCoGeRo dobandă legală eșalonare 22.413.000 lei (executare suspendată temporar);

Sentința CJC - DGACPS 2.997.783 lei;

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.