Mutare șoc pe scena politică din Constanța: fostul purtător de cuvânt al PSD Constanța, în Partidul Mișcarea Populară!?(2315)
Aurelian Arghir, fostul purtător de cuvânt al PSD Constanța, este, potrivit informațiilor obținute de Ziarul Timpul, membru al Partidului Mișcarea Populară. Acesta ar fi semnat adeziune în urmă cu câteva zile, la sediul de pe bulevardul Mamaia al PMP.
Aurelian Arghir nu a dorit nici să confirme, nici să infirme informația. Nici președintele interimar al PMP, Claudiu Palaz, nu a confirmat.
Aurelian Arghir este interesat de PMP, iar acest lucru nu este un secret. El a fost prezent la lansarea Fundației Mișcarea Populară.
Arghir a fost unul dintre presonajele cheie ale PSD Constanța. Din 2002 până în 2008 a ocupat funcția de purtător de cuvânt al partidului. A condus și Direcția de Comerţ, Turism, Servicii Publice a Consiliului Județean Constanța, a fost consilier local al partidului, dar și director executiv al RCJ farul. În 2010, odată cu reorganizarea instituției, direcția a fost desființată și acesta nu și-a mai găsit locul în instituție. A făcut parte și din echipa care a pus umărul la dezvoltarea trustului media Telegraf – TV Neptun. În 1994 s-a angajat ca reporter la Telegraf, iar între 2000 și 2002 a fost chiar redactorul șef al TV Neptun, potrivit ziuact.ro și profilului său publicat pe Linkedin. Nu și-a dat niciodată demisia de facto din PSD.
Infiltrare sau bună credință?
Oamenii politici pe care i-am consultat spun că există posibilitatea ca unii membri ai PSD, cum este cazul lui Aurelian Arghir, să fie nemulțumiți de activitatea partidului sau de faptul că au fost trecuți pe linie moartă și să creadă cu adevărat într-o nouă construcție politică. Există însă și ipoteza ca PSD să încerce să reactivele unele cadre pentru a controla partidele de opoziție. În cazul lui Arghir nu putem adera la niciuna dintre ipotezele de mai sus, din lipsă de informații concrete. Cert este însă că astfel de mișcări șoc pe piața politicii locale s-ar putea înteți anul viitor, când vor fi organizate alegeri europarlamentare, prezidențiale și, posibil, și parțiale, dacă nu se schimbă nimic în cazul primarulor incompatibili.