Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Borșul de pește are festivalul său. Începe prima ediție(1232)

În inima Deltei Dunării, în centrul localităţii Crişan, pe braţul Sulina, la kilometrul 47, în judeţul Tulcea, a început febra pregătirilor pentru cel mai important, dar şi cel mai mare festival de artă culinară ce va avea loc în Delta Dunării. Aici se vor contopi cultura slavă (ruşi–lipoveni, ucraineni), cu cea balcanică (greci, italieni, aromâni), dar şi cu cea orientală (turci, tătari), împrumutând una alteia părţi din aceasta, păstrându-şi în acelaşi timp propria identitate.
Pe durata “Festivalului Borşului de peşte al Deltei Dunării” vor fi organizate concursuri gastronomice pe bază de reţete tradiţionale deltaice în cadrul cărora se vor întrece echipe de bucătari de pe întreg teritoriul Deltei. Concurenţii îşi vor arăta măestria în ale gătitului de preparate tradiţionale specifice zonei deltei pe parcursul a două manşe în prima zi, pregătind delicioasele preparate, urmând ca, în cea de-a doua zi, să se decidă cine a gătit şi servit cel mai bun borş de peşte.
Startul competiţiei gastronomice va avea loc sâmbătă, 7 septembrie 2013, la ora 12.00 şi în fiecare zi, în mijlocul festivalului, gurmanzii se vor bucura atât de produsele preparate în cadrul competiţiei, cât şi de extraordinarul folclor prezentat de etniile Deltei.

”Acest eveniment pune în valoare bogăţia etnică şi culturală a Dobrogei şi oferă turiştilor posibilitatea de a descoperi Delta Dunarii într-un mod cu totul inedit – printr-o serie de întreceri culinare de excepţie! Asociaţia Litoral Delta-Dunării recomandă turistilor, cu mare căldură, să participe la acest eveniment şi să se bucure de tot ceea ce această destinaţie de „diamant” a României , Delta Dunării, are de oferit!”, a declarat Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării.

La rândul său, Silviu Gheorghe, preşedinte ANTREC Tulcea, a precizat: „ANTREC Tulcea promovează obiectivele turistice ale Deltei Dunării cu accent pe tradiţia şi cultura oamenilor ce locuiesc în această mirifică zonă. În cadrul acestui festival, fiind dealtfel şi prima ediţie, ne dorim să arătăm publicului din România, şi nu numai, cât de multe are de oferit Delta Dunării, pe lângă extraordinara biodiversitate. Vrem să dezvăluim latura culturală a oamenilor ce locuiesc aici. Vă aşteptăm cu mare drag! ”
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.