Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
La mulți ani România, la mulți ani români!

La mulți ani România, la mulți ani români!(1546)

În data de 01 decembrie 2018, întregul popor român sărbătorește 100 de ani de la evenimentul istoric major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România - 27 martie 1918, mai apoi unirea Bucovinei cu România - 28 noiembrie 1918, iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România - 1 decembrie 1918. Cele trei uniri au format împreună Marea Unire de la 1918, iar în anul 2018, la 100 de ani de la aceste evenimente, sărbătorim Centenarul Marii Uniri.

Cu prilejul acestei zile istorice, Primăria Municipiului Medgidia alături de Garnizoana Medgidia, a organizat o serie de manifestări menite să readucă în prezent emoția și bucuria acelor vremuri în rândul cetățenilor municipiului Medgidia.
Programul a debutat cu o ceremonie religioasă în cinstea eroilor neamului românesc, urmată de o depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români și o solemnă defilare a Detașamentului de Onoare al Armatei Române.
În continuarea programului festiv, locuitorii municipiului au apreciat în Piațeta Decebal prezentarea de tehnică militară și armament, precum și defilarea pedestră a trupelor din cadrul Regimentului 53 de Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani”, Batalionului 345 Artilerie Tomis, Detașamentului 7 de Jandarmi și Detașamentului de Pompieri Medgidia.

Tinerii și copiii care frecventează cursurile Casei de Cultură „Ioan N. Roman” au colorat atmosfera de sărbătoare cu veșminte tradițional populare, stegulețe cu tricolorul României și cântece patriotice.

La celebrare au fost prezenți atât reprezentanți ai instituțiilor publice locale cât și locuitori ai municipiului Medgidia.

„În An Centenar, avem fericitul prilej de a evoca o pagină din trecutul glorios al ţării, înfăptuit prin eforturi, jertfe şi eroism dar în acelaşi timp trebuie să ne angajăm să ducem mai departe idealurile celor care au înfăptuit Marea Unire, să facem din România noastră o ţară prosperă și demnă, al cărei nume să fie rostit cu respect oriunde în lume. Avem responsabilitatea de a ne ridica la valoarea înaintaşilor noștri, păstrând valorile și tradițiile primite moștenire, fiind în același timp mândri că suntem ROM NI! La mulţi ani, români! La mulți ani, România!”, a declarat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.




 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.