Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
ASTĂZI ESTE ZIUA LORDULUI BUCOVINEI!

ASTĂZI ESTE ZIUA LORDULUI BUCOVINEI!(1447)

Dacă aș fi putut să zbor, aș fi fost acum pe treptele Pensiunii Vranis din Sadova, de ziua lordului Bucovinei… Dar, din păcate, nu pot să zbor, pentru că am aripile mici și nefuncționale, și, deși am băut întotdeauna un litru de palincă la decolare, nu am avut niciodată curajul să mă urc într-un avion! Și la Cornel Berențan, când mă uit în sus, mă apucă amețeala! Am rău de înălțime și mi-ar sta nașpa să vin în picaj pe trezie…

Așa că am decolat cu sufletul spre Bucovina și îmi imaginez că îl strâng la pieptul meu pe Nicolai Vranău, nimeni altul decât lordul Bucovinei! Astăzi e ziua lordului Bucovinei și îmi vine să strig în gura mare de la mare, de la mare depărtare, de la Marea cea neagră, dorul de oameni ca lordul și dorul de ținuturile românești ca Bucovina…

Ce faci, române? Ce faci, prietene? Ce faci, domnule ospitalitate și omule omenie cu miros de pâinea lui Dumnezeu? În sănătatea ta, închin un pahar din afinata primită în dar de la tine prin intermediul lui Cornel. Din dar se face dar, mulțam, dar și urarea de bine!

Să trăiești, lordule, ani mulți, după tipicul și obiceiurile tale. Să rămâi același nobil amfitrion, să treci discret printre turiști și să le iei pulsul, să te porți în continuare ca un lord și să fii iubit.

Știi ce am sesizat după apariția articolului meu? Că ești foarte iubit și respectat în Bucovina, unde ești cunoscut de toată lumea! Așa că titulatura de “lord” o meriți pe drept și pe bune.

Îmi și imaginez un dialog la recepția pensiunii. “Bună ziua, îl caut pe domnul Nicolai Vranău”. Răspuns:
“E plecat la Camera Lorzilor!”

La Pensiunea Vranis, timpul se măsoară în clipe de fericire. Aici am simțit ultima oară acest sentiment aparte. Ca și senzația că trăiești o tinerețe fără bătrânețe…

Asta îți doresc, lordule! Gata, a venit Claudia cu afinata!
LA MULȚI ANI!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.