Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Cum își modifică UDTTMR statutul(1766)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România se reuneşte mâine la Palatul Copiilor în Conferinţa Naţională, eveniment în cadrul căreia vor fi luate decizii organizatorice şi se vor aduce modificări la statutul actual al organizaţiei. Preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep a precizat că cea mai importantă modificare adusă statului este eliminarea restricţiei pentru deputatul Uniunii care potrivit statului în vigoare nu putea candida decât pentru două mandate consecutive, chiar dacă electoratul etniei îi aprecia activitatea.

„Acum această prevedere va fi scoasă din statut, astfel încât parlamentarul, dacă îşi face treaba în Parlament va putea avea câte mandate îi va da electoratul”, spune Eserghep. De asemenea, tot la modificări de fond intră însă criterii mai dure pentru desemnarea reprezentanţilor Uniunii în legislativ, dar şi la nivelul altor instituţii publice, inclusiv restricţii care ţin de cercetarea penală dacă situaţia o impune. Totodată în şedinţa de mâine vor fi cooptaţi în Biroul Executiv al UDTTMR şi preşedinţii filialelor de la Constanţa şi Medgidia, Biroul fiind astfel majorat de la 9 la 11 membri. O altă chestiune deosebit de importantă care va modifica statutul UDTTMR vizează modernizarea activităţii Uniunii prin posibilitatea atragerii de fonduri europene puse la dispoziţia cetăţenilor români. „Trebuie să inserăm în statut şi câteva chestiuni legate de posibilitatea de a ne dezvolta şi noi. Ultimul statut a fost modificat pe când România nu era membră UE şi acum trebuie să ne aliniem şi noi cu noutăţile astfel încât să putem îmbunătăţi viaţa etnicilor noştri”, a declarat preşedintele Gelil Eserghep. Menţionăm că ultima modificare de statut al UDTTMR datează din anul 2003.


Tătarii turco-musulmani au renunţat pe moment la socaterea din numele Uniunii a titulaturii de „turco-musulmani”, deşi s-a intenţionat la un moment dat o schimbare şi în acest registru.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.