Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Litoralul, promovat cu bani europeni(1794)

"De la , la ". Acesta este obiectivul proiectului, cu (co)finanţare europeană, intitulat "Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - Promovarea zonei turistice Constanţa-Mamaia", a cărui finalizare a fost anunţată şi detaliată de către membrii echipei de implementare.

Având ca beneficiar "Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, parteneriat condus şi reprezentat de Municipiul Constanţa", proiectul a fost finanţat, cu echivalentul în euro al sumei de 697.000 lei de către Uniunea Europeană, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Restul, până la valoarea totală de 1.036.640 lei, a reprezentat contribuţia bugetului naţional şi a beneficiarului, incluzând şi o sumă neeligibilă (19.840 lei), cu care acest beneficiar a suplimentat, pe propria cheltuială, proiectul.

Chiar reproducerea încadrării în shemele de finanţare europene, sunt lămuritoare în legătură cu scopurile generale avute în vedere de cei care au gândit acest tip de demersuri. Proiectul este plasat pe Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, în Domeniul major de intervenţie 5.3-Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructuriinecesare, în scopul creşterii atractivităţii României, ca destinaţie turistică, iar Operaţiunea, conform codului european, se încadrează în categoria Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern, prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing. Totul sub umbrela Programului Operaţional Regional (REGIO), având ca deviză: "Iniţiativă locală, Dezvoltare regională".

Rezultatele acestui proiect s-au concretizat în: realizarea a 650.000 de pliante publicitare (în limba română), distribuite la nivel regional şi naţional (în 250 de locaţii), a altor şase tipuri de pliante (în limbile română, germană, franceză, rusă şi italiană), distribuite în 400 de locaţii, de pe întreg litoralul românesc, realizarea şi promovarea unui site-web (http://www.constanta-turistica.ro), care se preconizează a fi accesat de către 15.000 de vizitatori nerepetitivi, în primele 12 luni de la lansare şi, nu în ultimul rând, realizarea a 4.000 de broşuri, destinate îndrumării turiştilor, actuali sau potenţiali.

Impactul proiectului se speră a fi important, la nivel social şi economic. Se vrea, în principal, dezvoltarea turismului în zona Constanţa-Mamaia, ceea ce va duce, implicit, la creşterea veniturilor din acest sector de activitate, urmată, pe orizontala economică, de efectul indirect al augumentării veniturilor şi ramurile producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice apelează pentru a-şi menţine şi perfecţiona oferta de servicii.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.