Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Fonduri europene pentru firme românești care procesează fructe

Fonduri europene pentru firme românești care procesează fructe(819)

Sucuri naturale, gemuri, băuturi alcoolice slabe, ca cidrul, sau tari, precum țuica românească, vor putea fi produse cu banii europeni din submăsura 4.2a.

AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii, a deschis înscrierea, în perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020, ora 16.00, în prima sesiune din 2019, la fondurile #UE din submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Se pot obține între 40 și 50% din valoarea cheltuielilor, cu limite între 600 000 și 1,5 mil. EUR, în funcție de mărimea persoanei juridice. 💶

#EENCanHelp #EENConstanta #FonduriEuropene

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.